I.
produce mejor placer que la coca;
una sonrisa y la palabra ideal
II.
ideas, palabras, alegría y amor,
un cocktail maravilloso,
una alma angélica
y tu.
Arhive pe etichete: te iubesc
After wedding…
I.
De mai bine de o săptămână în jurul nostru e mai linişte… după ce ne-am spus „DA” orice dubiu sau speranţă că ceremonia ar putea să nu aibă loc s-a spulberat. Am ieşit din Primărie ţinându-ne strâns de mână, cu zâmbetul pe buze şi cu sufletul plin de iubire. Nici măcar ploaia ce a venit la scurt timp după ce am făcut fotografiile nu ne-a tulburat ziua. Părea mai degrabă un botez al noii vieţi începute: NOI.
16 august 2011: confirmarea iubirii noastre în faţa întregii lumi. Celor ce încă mai cred că totul se va disipa în câţiva ani le dorim să aibă măcar o dată în viaţă un moment în care să trăiască la fel cum trăim noi în fiecare zi… doar atunci vor înţelege că se înşală. Celor care au crezut şi cred în noi le mulţumim din suflet şi îi păstrăm cu tot dragul tot acolo.
Planuri de viitor? Cu siguranţă! Ne aşteaptă Spania, unde ne vom clădi noua viaţă (pe care am început-o oarecum deja), iar dacă lumea nu va deveni prea veninoasă, poate vom avea şi-un pui de om căruia să-i dăruim tot ce putem… dar asta, dacă va fi, va fi peste câţiva ani. Momentan ne concentrăm să ne punem cap la cap „cuibuşorul” şi să fac cursul de limbă ca să pot preda. Nu obişnuiesc să fac planuri atât de departe în viitor, dar aceste planuri s-au făurit mai mult prin dorinţa noastră ca lucrurile să se aşeze în aşa fel încât totul să meargă spre bine 🙂
Symphonie
II.
Imediat după ce am rostit „Da”-ul „hotărât” (în viziunea ofiţerului de stare civilă), mă aşteptam să se petreacă ceva. O minimă schimbare în percepţia mea. Să mă simt „altfel”. Dar nu. Dacă nu ar exista certificatul de căsătorie, aş avea tendinţa să cred că totul a fost doar motiv de adunat neamuri şi prieteni alături de noi.
Au trecut săptămâni de la fericitul eveniment şi noi suntem aceeaşi. Poate o idee mai stresaţi din cauza plecării spre alte ţări. Ţara noastră ne reneagă tinereţile, potenţialul şi numele de Om. Dar asta e altă poveste. Şi e tristă. Eu vreau să spun povestea noastră cu bucurie, această bucurie liniştită, caldă şi plină de sufletele noastre. În mod tradiţional se numeşte iubire, dar bietul cuvânt a devenit atât de desuet de atât amar de folosinţă.
Trebuia să ne simţim altfel? Suntem aceeaşi, ne iubim la fel, vorbim la fel; trăim la fel. De ce au fost atâtea întrebări şi suspiciuni pentru acest simplu act? Adică dacă căsăstoria nu mai e la modă trebuie să fim trataţi ca nişte oligofreni?
Sunt mândru şi îndrăgostit. Mândru de soţia mea. Îndrăgostit de soţia mea. Ce frumos sună: soţia mea.
Gebelezis
Solo para ti
Eres todo lo que pedía Lo que mi alma vacía Quería sentir Eres lo que tanto esperaba Lo que en sueños buscaba Y que en ti descubrí Tú has llegado a encender Cada parte de mi alma Cada espacio de mi ser Ya no tengo corazón Ni ojos para nadie Solo para ti Eres el amor de mi vida El destino lo sabia Y hoy te puso ante mí Y cada vez que miro al pasado Es que entiendo que a tu lado Siempre pertenecí Tú has llegado a encender Cada parte de mi alma Cada espacio de mi ser Ya no tengo corazón Ni ojos para nadie Solo para ti Solo para ti Solo para ti Solo para ti Esto es en verdad Lo puedo sentir Se que mi lugar Es junto a ti… Eres todo lo que pedía Lo que no conocía Y que en ti descubrí.
Cugetările unui melc
în râsete reci, demenţa ne cheamă
un crâmpei de mulfatlar
şi cămaşa microbilogic pură,
departe de noi răsare piatra –
… gondolă între două lumi,
iar ceaţa graniţelor sale s-a risipit.
umilinţa lumilor străine de lumină,
un pian-liră cântând în noapte
şi ultima frânghie sinucigaşă.
adevărata iubire a găsit motive de-a se naşte
iar moartea s-a speriat de noi –
te iubesc.
Te iubesc (3)
Am luat crema de faţă cu lapte şi miere pentru a o folosi pentru mâini. Ştiu că de obicei e mai hidratantă şi acum am de recuperat! Realizez că de multe ori mă las pradă amintirilor şi sentimentului de dor şi uit că pielea nu devine fină prin ele. Îmi amintesc surprinderea ta la atingerea pielii mele fine şi nu vreau să pierzi din senzaţie când ne vom reîntâlni.
Ştiu, mi-ai repetat de atâtea ori: pentru tine sunt cea mai frumoasă femeie din lume. Ştii ce e ciudat? Eşti singurul bărbat pe care îl cred când îmi spune asta. Nu credeam şi încă nu cred în complimente, chiar dacă am momentele mele când le fac. Însă le fac atunci când o simt cu adevărat. Nu pot să am încredere în oameni când îmi fac complimente. O fi din pricina unor complexe autoimpuse – nu am idee. Cu toate acestea te cred, pe tine te cred când îmi spui că sunt cea mai frumoasă, când spui că nu te deranjează că nu am corp de fotomodel, din contră, simţi că lângă mine eşti alături de o femeie, nu o imitaţie ce s-a supus regulilor societăţii legate de imagine. Te iubesc şi mai mult pentru asta – pentru că mă iubeşti pentru ceea ce sunt, pentru că ne iubim pentru ceea ce suntem.
Te iubesc (2)
***
Aşteptând confirmarea, ne-am dat seama că ea era deja acolo… lipsea doar unirea trupurilor – lucru ce era doar o chestiune de timp.
E oarecum ciudat… reiau vechi obiceiuri: stau în parc şi scriu. Dar acum nu scriu despre ideea mea de a iubi, despre dorinţa de a iubi. Acum ştiu prea bine ce înseamnă a iubi, a fi iubită şi a renaşte în lumină datorită acestul sentiment.
Înainte vedeam posibilitatea plecării mele ca pe o evadare, un fel de respiro şi o pseudo-rezolvare a problemelor sentimentale prin care treceam atunci. Însă cu trecerea timpului a devenit dorinţă de revărsare a noii iubiri – teoretic – practic – a singurei iubiri adevărate ce am simţit-o în viaţa mea. Iar revărsarea s-a dovedit a fi un izvor imens ce nu are oprire, ce nu poate seca. Din contră, creşte în intensitate.
Trei
mi-aş strecura degetele prin părul tău – pe furiş, ca un copil
şi când te-ai întoarce spre mine aş zâmbi jucăuş
ca şi cum nu aş şti la ce se referă privirea ta.
m-aş preface că dorm şi aş trage cu ochiul din când în când
să te privesc cum te strecori în vise,
iar dacă ele-ţi devin amare,
să le îmblânzesc cu câte un sărut.
şi în zilele cu ploi nebune,
ţi-aş mângâia fruntea alene în timp ce tu –
scuturându-ţi sufletul de lume –
te-ai contopi uşor cu pieptul meu.
„Te iubesc”
Voiai să ştii ce mă face să spun „te iubesc”… Nici eu nu ştiu. Sau cel puţin înclin să cred că nu ştiam. Dacă m-ai întreba acum, mi-ar fi atât de simplu să-ţi răspund: tu. Dar înainte nu aveam de unde să ştiu că o asemenea legătură poate exista. Credeam doar în anumite compatibilităţi. Când am spus pentru prima dată cuvintele „te iubesc”, era doar rezultatul unei iubiri inocente, mult-aşteptate. Însă nimic mai mult. Ceva prea mic care să mă facă să realizez că undeva există o altă latură a iubirii, dar care nu o puteam trăi atunci. Însă nu cred că eram capabilă să conştientizez până unde poate ajunge sentimentul, doar să-mi imaginez şi să cred într-un vis prea îndepărtat.
A doua oară când am ales să ofer aceste cuvinte, sufletul îmi era prea plin, o revărsare de sentimente de suferinţe trecute şi dorinţa de a dărui totul pentru nimic. Însă nici atunci nu era de ajuns. Era prea timid şi răsplătit cu îndoială, încât a rămas de multe ori un tremurat de voce sau un strigăt neauzit în mintea mea. Nu se încadra în acel vis îndepărtat creat de la început, în teoria sufletelor pereche, în care oricum nu ştiu dacă mai credeam. Cuvintele corespondau sentimentului mai mult decat prima dată, dar nu erau presărate cu fericirea de a le rosti, cu împlinirea ce ar trebui să le ofere atât mie, cât şi celui ce-i erau adresate. „Te iubesc” ajunsese mai mult o emblemă a durerii, o rană ce sângera de fiecare dată când conştientizam pierderea iubirii. Compatibilitatea sufletească era doar iluzorie. Rămăsese doar undeva în suflet dorinţa acelei iubiri pe care nu credeam vreodată să o întâlnesc.
… Iar azi… azi „te iubesc” cuprinde visul şi chiar mai mult… e tot ce pot rezuma într-un singur cuvânt: tu. Şi tot ce pot face e să-l simt cum mă inundă, mă redă mie însemi şi mă face să mă simt mai plină de viaţă ca niciodată.
Symphonie pour un monde étrange 