Jocul lui Ender


Nu obişnuiesc să scriu recenzii. Nu am stat să analizez exact de ce, poate pur şi simplu trăiesc prea mult o carte şi nu-mi place să împărtăşesc mult din ea. Sau poate e alt motiv. Oricum am terminat de citit prima carte din seria „Jocul lui Ender”, de Card Orson Scott. Am început să citesc cărţile la recomandarea lui Gebelezis. Nu pot să spun că mă omor enorm după SF-uri, însă sunt unele care mă atrag sau care le citesc, dacă mi-au fost recomandate. Adevărul e că mereu reuşesc să mă surprindă în mod pozitiv.

Revenind la „Jocul lui Ender”. Aşa se numeşte prima carte din seria „Saga lui Ender”. Doar prima am citit-o până acum. Şi cred că e o lectură interesantă nu doar pentru pasionaţii de SF, ci şi pentru pasionaţii de gândire. De ce spun asta? Pentru că e vorba de un viitor în care omenirea a fost atacată de o specie extraterestră. De nişte gândaci. E vorba despre lupta omenirii pentru supravieţuirea speciei. E vorba despre luarea copiilor din sânul familiei pentru a fi antrenaţi de la vârste de câţiva ani pentru a se lupta împotriva gândacilor. Per ansamblu, e vorba de o manipulare dintre cele mai crude. Însă nu doar din partea adulţilor, ci şi din partea copiilor. E vorba de un război al minţii. Acuma să nu vă închipuiţi lupte sângeroase. Imaginati-vă o şcoală situată undeva în afara planetei. O şcoală plină de prunci privaţi de copilărie în care sunt învăţaţi cum să se lupte în spaţiul antigravitaţional. E povestea lui Ender, un puşti ce reuşeşte să dezlege misterele jocurilor de la Şcoala de Luptă, întrecând aşteptările şi celor mai pretenţioşi profesori. După două invazii dezastruoase, Ender devine singura speranţă a omenirii împotriva celei de-a treia invazie. Un puşti genial, alături de echipa lui formată din alţi puşti. Curios cum soarta omenirii revine în mâna unor copii ce se antrenează cu ajutorul unor jocuri complicate la care trebuie să găsească soluţii ingenioase. Iar asta e doar ce se întâmplă la şcoală. Pe Pământ, fratele şi sora lui Ender reuşeşc să manipuleze opinia publică şi a marilor puteri prin intermediul unor articole publicate anonim. Trist e când realizezi că, odată distrusă ameninţarea extraterestră, oamenii sunt dispuşi să se autodistrugă pentru putere. Din nou. Omenirea trece printr-un cerc vicios în care mereu încearcă să-şi pună într-un fel sau altul ştreangul la gât.

Nu o să vă spun să o citiţi. Nu o citiţi. Nu sunt pagini cu optimism. Sunt glume, replici geniale şi destule momente care te fac să râzi. Păcat că reflectă realitatea mult prea bine.

Un gând despre „Jocul lui Ender

  1. Eu am citit toată povestea lui Ender. Adică 8 cărți… Prima e cea mai slabă; autorul a scris-o pentru copiii lui. De la a doua se schimbă total lucrurile – nu mai este vorba despre cărți pentru copii, ci pentru adulți. Și e o poveste extraordinară, pe care o recomand sincer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s