Ce am în geantă?


Din motive de răceală (care vine la pachet cu inerţia, cheful de somn din 5 în 5 minute şi lenea mare) nu am făcut o poză cu ceea ce am eu în „geantă”. Leapşa am primit-o de la Bianca şi îi mulţumesc că s-a gândit la mine 😀 .

Prima dată trebuie să precizez un lucru: eu nu am geantă. Mă rog, am, chiar mai multe, dar nu le port, stau frumos în dulap. Nu e vorba că nu-mi place ideea de geantă, însă nu îmi place ideea de geantă asociată cu mine. Eu port trăistuţe – aşa îmi place mie cel puţin să le numesc. Adică chestii de alea ce atârnă pe tine. Am chiar două, în funcţie de necesităţi. Momentan o port pe cea mică, albastră, de la Fishbone, pe care am primit-o de ceva ani de la prietena mea cea mai bună şi care încă mi-e de folos. Ce am în ea acum?

  • una bucată caiet A4 portocaliu cu chitară pe el, pe care îl ţineam pentru citate şi ulterior l-am luat ca să scriu în el când îmi trăzneşte vreo idee şi nu sunt în preajma laptopului
  • un pix – evident, să am cu ce scrie 😀
  • o umbrelă mică, ce probabil era neagră într-o altă viaţă, dar s-a decolorat stând în maşină la tăică-meu şi acum e puţin şi mov. Am confiscat-o într-o zi când am plecat la Cluj şi uitasem de umbrela mea. De atunci tot acolo e
  • un ir de buze de la Nivea, cu aromă de cireşe, pe jumătate consumat
  • mp3 player-ul meu cu o pereche de căşti care ar trebui schimbate
  • un portofel verde cu galben, primit de la o prietenă de suflet, în care îmi ţin banii
  • alt portofel albastru, în care îmi port actele (înainte aveam unul prea mic să încapă şi banii şi actele, aşa că a rămas în două)
  • o baterie alkaline Toshiba în caz că mă lasă pe drum mp3-ul 😀
  • un pachet de şerveţele
  • o eşarfă galben cu verde, în caz că mă prinde noaptea pe drum şi-mi îngheaţă corzile vocale 😀

Era şi primul volum din „Dune”, dar cum nu am ieşit de ceva vreme din casă din cauza răcelii, acum stă pe noptieră 😀 . Însă mereu am o carte de citit la mine 🙂 . Leapşa merge mai departe la Paula, Alexandra şi Behind my life 😀