Amestec. Șomerii.

Amestec

I

Cândva, speranța cu S mare, era folosită ca metodă de control a maselor abrutizate. Cu speranță au fost vândute moaște, iertări, regate. Cu speranța s-au mimat marile revoluții și reforme.

Totuși, speranța a fost sensul găsit de oamenii normali, combustibilul cu care au găsit sens zilei de mâine, sens dramei de ieri.

Ce se întâmplă acum, când speranțele sunt aruncate la gunoi? Care e sensul zilei de mâine? Ce așteptări are un om normal și cum justifică tragedia trecută?

II

Vezi morții vii care trec pe lângă tine? Nu, nu-ți mănâncă creierul, doar absorb vampiric zâmbetul tău, mușcă din iubirea ta; incubuși și sucubuși hrăniți cu gânduri optimiste.

Vezi copiii cu ochii tulburi și privirea în telefoane „inteligente”? Sunt noua rasă. Inteligenți, dar morți. Vii, dar nu. Respiră, nu zâmbesc. Nu se mai fac parcuri pentru copii. Se fac telefoane și antene.

III

Crede și speră? Speră și crede?

Nu!

Zâmbește, simte, gândește, ignoră. Cândva vei înțelege că așa rămâi viu între morți, iar ei nu o să te vadă. Vei rămâne în afara lumii lor. A Matricei zombie.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-________________________________________________________________________________

Șomerii

 

Ne-am trezit secați de simțire,

unelte sterile,

cifre din graficele Lor,

A zeificațiilor zei, umbre indecente de imigranți ilegali,

veniți din negura Destinului –

borfașii de ieri – Zeii de azi.

 

Fără ură, fără iubire,

doar foamea de-a cumpăra…

ne-au rămas respirația și bătaia inimii.

Una.

S-o vindem, zici?

 

Să vindem libertatea!

Geniul nepermis, cu permis de sanatoriu,

ne-a scăpat de ea.

Gratis.

Acum căutăm un Demon.

Avem suflete de vânzare.

 

II.

Din Iad, diavoli triști,

privesc Pământul.

Diavoli șomeri, înjură concurența –

Wall Street.

 

Ce nu știu demonii:

ce fac bancherii cu sufletele noastre?