Ce n’était qu’un rêve…

Eram goală în braţele lui. Mi-am deschis ochii suspinând. Îmi ţineam capul pe pieptul lui în aşa fel încât privirile noastre să nu se poată întâlni. Simţeam cum arde sufletul în mine ca un soare cu radiaţii nocive, dar de care nu te poţi feri.

Era treaz. Îi simţeam privirea pe spatele meu, pe umerii mei, pe părul meu. „Nu ai dormit deloc?” Îmi displăcea să ştiu că nu se odihneşte. „Nu”. Mi-a răspuns simplu şi cu aceeaşi privire caldă. „Am preferat să privesc cum ţi se schimbă sufletul. E mai uşor când eşti aproape”. M-au întristat vorbele lui. „De ce ţi-e frică?” Ştiam exact la ce se referea întrebarea lui şi ceea ce ar fi trebuit să răspund. Însă am ales să dau alt răspuns, la fel de valabil: „Mi-e frică să te iubesc…”

M-am ridicat puţin, să ajung în dreptul buzelor lui, şi l-am sărutat. Ştiam că nu simte acelaşi lucru pentru mine, dar asta nu l-a oprit să nu-mi răspundă la sărut. Mereu avea grijă să mă facă să mă simt bine, chiar dacă amândoi eram conştienţi că nu trebuia să fim împreună în acel moment.

M-am oprit prea repede. Îmi venea să plâng şi nu voiam să-mi vărs lacrimile pe faţa lui. Mi-am ascuns faţa în umărul lui şi l-am strâns prea tare în braţe. Probabil că îl durea, dar a preferat să mă ţină în braţe până aveam să mă liniştesc.

Welcome myself to Hell

Am ajuns să mă consider o persoană oribilă. Oribilă pentru că mă simt tot mai atrasă de el! Oribilă pentru că sentimentele mele nu sunt acolo unde ar trebui să fie. Şi astfel mi-am deschis uşa propriului iad.

Câteodată îmi vine să urlu şi să-mi înfig un pumnal în inimă. E trist să ajung la concluzia că bărbaţii au dreptate în legătură cu femeile. Devenim, conştient sau nu, nişte creaturi ce provoacă suferinţă şi se joacă, voluntar sau nu, cu inimile bărbaţilor. Culmea că mai avem pretenţia să fim iubite şi să iubim la rândul nostrul pasional, brutal, ilogic.

 

Poate că-i iubesc pe amândoi! Poate aş putea să trăiesc cu viaţa aceasta dublă, să renunţ la blestemata conştiinţă de dragul sufletului meu. De dragul de a fi pentru prima dată prea egoistă până şi pentru binele meu. Poate că în nopţile pasionale pot să fiu cu gândul la acel extaz şi să-mi petrec singurătatea cu gândul la celălalt! Poate că sunt capabilă să-mi tai inima în două, trasând categoric şi perfect linia între cele două jumătăţi şi să îndes în crăpătură dezgustul pentru mine, păstrând astfel intacte ambele iubiri.

Sunt o persoană oribilă pentru că-ţi las ochii căprui să mă invadeze! La fel de oribilă precum e dorinţa de a-i lăsa să o facă!

Violent delights (II)

Ninsoarea m-a făcut să-mi pierd buna dispoziţie. Aş fi preferat să fie soare, să mă gândesc la tine cu zâmbetul pe buze. În schimb, m-au inundat gânduri care m-au făcut să realizez cât de imposibile îmi sunt dorinţele. Cât de absurde. Cât de arzătoare.

Chiar nu pot să mă înţeleg. Probabil îmi place să-mi arunc pe fereastră lucrurile bune. Sau e doar masochismul din mine căruia îi place să mă obosească cu atâtea întrebări şi dorinţe deşarte. Însă buzele tale păreau prea vii în imaginaţia mea…

Violent delights

These violent delights have violent ends And in their triumph die, like fire and powder, Which, as they kiss, consume.

Romeo and Juliet, Act II, Scene VI

 

Mi-ar plăcea din când în când să pot ghici viitorul. Să ştiu pe ce drum urmează să o ia sentimentele mele şi consecinţele alegerilor lor. Mi-ar plăcea să ştiu ce s-ar întâmpla dacă m-aş lăsa pradă unei noi iubiri, dacă sufletul meu ar fi capabil să le cuprindă pe ambele, dacă m-aş putea dărui ambelor sentimente fără niciun regret. Dacă nu ar exista nevoia mea constantă de a schimba ceva, nu cred că mi-aş pune astfel de întrebări. Pentru mine era imposbil să poţi iubi două persoane în acelaşi timp. Cum ai putea să-ţi împarţi sufletul în două părţi relativ egale? În plus, nu ar însemna să înşeli ambele persoane într-un mod sau altul? Cum aş putea să fiu cu una din persoane fără să mă gândesc la cealaltă? Aş putea să le văd ca două iubiri ce se completează reciproc? Dar cum ar putea, din moment ce ar produce suferinţă ambelor părţi sau cel puţin uneia?

E o prostie! Fie iubeşti o persoană, fie alta! Sufletul nu poate fi împărţit în părţi egale la fel cum nu o să întâlnesc niciodată doi bărbaţi care să fie de acord să împartă aceeaşi femeie! Iar, la urma urmei, de ce aş vrea eu să mă împart între doi??!!