Am ajuns să mă consider o persoană oribilă. Oribilă pentru că mă simt tot mai atrasă de el! Oribilă pentru că sentimentele mele nu sunt acolo unde ar trebui să fie. Şi astfel mi-am deschis uşa propriului iad.
Câteodată îmi vine să urlu şi să-mi înfig un pumnal în inimă. E trist să ajung la concluzia că bărbaţii au dreptate în legătură cu femeile. Devenim, conştient sau nu, nişte creaturi ce provoacă suferinţă şi se joacă, voluntar sau nu, cu inimile bărbaţilor. Culmea că mai avem pretenţia să fim iubite şi să iubim la rândul nostrul pasional, brutal, ilogic.
Poate că-i iubesc pe amândoi! Poate aş putea să trăiesc cu viaţa aceasta dublă, să renunţ la blestemata conştiinţă de dragul sufletului meu. De dragul de a fi pentru prima dată prea egoistă până şi pentru binele meu. Poate că în nopţile pasionale pot să fiu cu gândul la acel extaz şi să-mi petrec singurătatea cu gândul la celălalt! Poate că sunt capabilă să-mi tai inima în două, trasând categoric şi perfect linia între cele două jumătăţi şi să îndes în crăpătură dezgustul pentru mine, păstrând astfel intacte ambele iubiri.
Sunt o persoană oribilă pentru că-ţi las ochii căprui să mă invadeze! La fel de oribilă precum e dorinţa de a-i lăsa să o facă!
Symphonie pour un monde étrange 
mm…nu esti o persoana oribila!pt simplul fapt ca esti femeie, toate femeile sunt superbe, exact asa cum sunt! La multi anisori!
PS-nu-ti mai chinui sufletul si incepe sa traiesti!orice, oricum.o sa-ti prinda bine
Regretele nu-si au locul, esti femeie inainte de toate! Bucura-te de asta.