Violent delights

These violent delights have violent ends And in their triumph die, like fire and powder, Which, as they kiss, consume.

Romeo and Juliet, Act II, Scene VI

 

Mi-ar plăcea din când în când să pot ghici viitorul. Să ştiu pe ce drum urmează să o ia sentimentele mele şi consecinţele alegerilor lor. Mi-ar plăcea să ştiu ce s-ar întâmpla dacă m-aş lăsa pradă unei noi iubiri, dacă sufletul meu ar fi capabil să le cuprindă pe ambele, dacă m-aş putea dărui ambelor sentimente fără niciun regret. Dacă nu ar exista nevoia mea constantă de a schimba ceva, nu cred că mi-aş pune astfel de întrebări. Pentru mine era imposbil să poţi iubi două persoane în acelaşi timp. Cum ai putea să-ţi împarţi sufletul în două părţi relativ egale? În plus, nu ar însemna să înşeli ambele persoane într-un mod sau altul? Cum aş putea să fiu cu una din persoane fără să mă gândesc la cealaltă? Aş putea să le văd ca două iubiri ce se completează reciproc? Dar cum ar putea, din moment ce ar produce suferinţă ambelor părţi sau cel puţin uneia?

E o prostie! Fie iubeşti o persoană, fie alta! Sufletul nu poate fi împărţit în părţi egale la fel cum nu o să întâlnesc niciodată doi bărbaţi care să fie de acord să împartă aceeaşi femeie! Iar, la urma urmei, de ce aş vrea eu să mă împart între doi??!!