Nu știu voi cum sunteți sau percepeți lumea din jurul vostru, însă eu am impresia tot mai des că nu mai există răbdarea printre noi. Nu mai avem răbdare nici măcar să ne bucurăm de ceea ce ne plăcea înainte. Ne gândim intens la momentul dorit și când vine, ne și vizualizăm după. Pățesc tot mai des asta. Nu mai am răbdare când mă pun să citesc, mă foiesc dintr-o parte în alta. Nu mai am răbdare când mă pun în fața laptopului să lucrez. Pînâ și acest articol deja îl vizualizez postat, citit, cu puțin noroc ceva comentarii.
Voi cum stați cu răbdarea? Vă mai dedicați la fel timpul lucrurilor pe care sunteți nevoiți să le faceți, lucrurilor care vă plac? Vi se par că cei din jur fac la fel?
Am ajuns să admir oamenii care sunt dedicați, disciplinați. Eu mă tot străduiesc să mă (re)disciplinez, să revin la ritmul ce-l aveam cândva, dar parcă și pentru asta îmi lipsește răbdarea. Am observat însă că mental reușesc să rezolv lucrurile și să mă organizez foarte bine. Dacă ar fi cineva care ar putea să scrie după dictare pentru mine, aș putea să termin multe în timp util. Mă macină realitatea asta fizică, mi-e dor de metafizic și de zilele când puteam să le las toate baltă și să mă întorc la sinele meu.
Nu știu dacă tot din absența din ce în ce mai acută a răbdării (sau o fi vreun simptom a ceva mai grav?) văd totul mai sumbru. Nu pot pricepe cum tinerii din ziua de azi se plictisesc de orice, rapid, dar nici nu au interese. Nu pot pricepe de ce multe cupluri fac copii deși nu sunt în stare să-i crească. Nu pot pricepe de ce unii refuză să vadă evidentul din fața lor. Nu pot. Ori oi fi îngustă la minte, ori nu am răbdare să pricep.
Mi-e dor de metafizic!
Symphonie pour un monde étrange 
Ca sa raspund la intrebarile tale din ultimul paragraf. Pentru ca 80-90% dintre oameni sunt prosti. Prosti adevarati. Si daca pe timpuri prostul mai avea totusi ceva simt al rusinii, acum el are in schimb simtul liberului la penibil. Ii ziceai unui „ba, iti pute gura” si ala intra in pamant de rusine, dupa aia nu mai iesea din casa nespalat in gura. Lua copilu’ un 4 la examen, se simtea vai de el si plangea 2 zile, se punea pe studiu si reusea pana la urma. Acum daca-i zici unuia ca-i pute gura il auzi „da’ cine mortii ma-tii esti tu, ma’, sa-mi zici mie ca mi pute gura? Cine esti tu? Ce tu esti perfect?”. Ieri auzeam o proasta in metrou ca ea a luat 2 la teza, da’ e normal, ca cea mai mare nota din clasa a fost 4. In loc sa-i crape obrazu’ ei i se pare normal, ca mir ca nu vrea felicitari. Din cauza unor idioti ca astia fara simtul de ridicol nu putem noi sa ne bucuram de o viata frumoasa plina cu lucruri frumoase. Ca is multi si peste tot ca niste lichele si paraziti. Acuma hai sa nu avem o discutie din genul ala cum ca notele e irevelante si mai stiu eu ce, te prinzi tu de idee indiferent de exemplul meu. Fac copii aiurea pentru ca sunt idioti si copilul ii ridica la rangul de parinti, deci motiv in plus sa aiba pretentii la respect & co (vezi „eu sunt parinte si inteleg…”). Si apoi pe masura ce cresc ii pupa in fund ca sa duca plodul viata aia deosebita pe care ei n-au dus-o. Pentru ca idioti fiind, li se pare lor ca la un moment dat au facut o greseala care nu le-a mai permis sa-si realizeze planurile, nedudandu-si seama ca alegerea gresita o fac de fapt in fiecare zi – anume alegerea de a ramane idiot, si ca de la aia li se trage tot. De asta se plictisesc, ca nu inteleg nimic si totul e complicat pentru ei.
Nu mai avem timp si nici rabdare pentru ca suntem coplesiti si vremurile sunt tulburi.