Răbdarea s-a cam dus…

Nu știu voi cum sunteți sau percepeți lumea din jurul vostru, însă eu am impresia tot mai des că nu mai există răbdarea printre noi. Nu mai avem răbdare nici măcar să ne bucurăm de ceea ce ne plăcea înainte. Ne gândim intens la momentul dorit și când vine, ne și vizualizăm după. Pățesc tot mai des asta. Nu mai am răbdare când mă pun să citesc, mă foiesc dintr-o parte în alta. Nu mai am răbdare când mă pun în fața laptopului să lucrez. Pînâ și acest articol deja îl vizualizez postat, citit, cu puțin noroc ceva comentarii.

Voi cum stați cu răbdarea? Vă mai dedicați la fel timpul lucrurilor pe care sunteți nevoiți să le faceți, lucrurilor care vă plac?  Vi se par că cei din jur fac la fel?

Am ajuns să admir oamenii care sunt dedicați, disciplinați. Eu mă tot străduiesc să mă (re)disciplinez, să revin la ritmul ce-l aveam cândva, dar parcă și pentru asta îmi lipsește răbdarea. Am observat însă că mental reușesc să rezolv lucrurile și să mă organizez foarte bine. Dacă ar fi cineva care ar putea să scrie după dictare pentru mine, aș putea să termin multe în timp util. Mă macină realitatea asta fizică, mi-e dor de metafizic și de zilele când puteam să le las toate baltă și să mă întorc la sinele meu.

Nu știu dacă tot din absența din ce în ce mai acută a răbdării (sau o fi vreun simptom a ceva mai grav?) văd totul mai sumbru. Nu pot pricepe cum tinerii din ziua de azi se plictisesc de orice, rapid, dar nici nu au interese. Nu pot pricepe de ce multe cupluri fac copii deși nu sunt în stare să-i crească. Nu pot pricepe de ce unii refuză să vadă evidentul din fața lor. Nu pot. Ori oi fi îngustă la minte, ori nu am răbdare să pricep.

Mi-e dor de metafizic!

Aprocrif despre invizibilitate

Cât de complex este constituit Universul Material (Fizic)? Cei care au studiat problema l-au declarat infinit. Sau care tinde spre infinit. Adică specia umană, la actualul standard de dezvoltare al facultăţilor creierului, nu va ajunge nicioadată să cunoască nici a zecea parte.

Şi dacă complexitatea şi vastitatea fizică sunt atât de incomprensibile, la ce foloseşte crearea Universului Invizibil? Toate cerinţele religioase ale omenirii se pot încadra şi expanda în Universul Fizic. Însăşi existenţa, în mintea umană, a Universului Invizibil, înseamnă coagularea sa, înrădăcinarea sa în fizic, criterii şi legi; paradigmă a nonexistenţei existente.

Singularitatea impusă de criteriul logic, fizic, autosuficienţa corespondentă, toate acestea şi mai multe, se autodistrug prin simpla pronunţare a gândului: Univers Invizibil. Şi totuşi el rămâne imuabil şi indiferent la aceste blasfemii. Care să fie cauza continuităţii? Obtuzitatea legilor fizice, care nu includ corespondenţa celor două universuri sau inexistenţa Universului Invizibil?

Jocul inexistenţei invizibilităţii universale, fluidului dătător de sens pentru Dumnezei, absurdul inexistenţei obligă la viaţă. Declarăm viabilitatea legilor necunoscute şi nescrise (încă) – existente sau nu – declarăm existenţa invizibilului şi cauzal declarăm existenţa Dumnezeilor care-şi trag seva din el.

Pe fondul acestor peroraţii pot decreta al treilea Univers. Încă nedefinit, doar încropit în grabă din gândul existenţei sale. Poate este Universul sentimentelor umane, convertite în fiinţe, iar noi suntem Geneza lor. Ei acolo abia devin conştienţi că există, iar noi deja îi excludem din gândurile noastre, căci sentimentele deja s-au epuizat… urmează să trăim altele; oare pentru acelaşi Univers?