Aprocrif despre invizibilitate

Cât de complex este constituit Universul Material (Fizic)? Cei care au studiat problema l-au declarat infinit. Sau care tinde spre infinit. Adică specia umană, la actualul standard de dezvoltare al facultăţilor creierului, nu va ajunge nicioadată să cunoască nici a zecea parte.

Şi dacă complexitatea şi vastitatea fizică sunt atât de incomprensibile, la ce foloseşte crearea Universului Invizibil? Toate cerinţele religioase ale omenirii se pot încadra şi expanda în Universul Fizic. Însăşi existenţa, în mintea umană, a Universului Invizibil, înseamnă coagularea sa, înrădăcinarea sa în fizic, criterii şi legi; paradigmă a nonexistenţei existente.

Singularitatea impusă de criteriul logic, fizic, autosuficienţa corespondentă, toate acestea şi mai multe, se autodistrug prin simpla pronunţare a gândului: Univers Invizibil. Şi totuşi el rămâne imuabil şi indiferent la aceste blasfemii. Care să fie cauza continuităţii? Obtuzitatea legilor fizice, care nu includ corespondenţa celor două universuri sau inexistenţa Universului Invizibil?

Jocul inexistenţei invizibilităţii universale, fluidului dătător de sens pentru Dumnezei, absurdul inexistenţei obligă la viaţă. Declarăm viabilitatea legilor necunoscute şi nescrise (încă) – existente sau nu – declarăm existenţa invizibilului şi cauzal declarăm existenţa Dumnezeilor care-şi trag seva din el.

Pe fondul acestor peroraţii pot decreta al treilea Univers. Încă nedefinit, doar încropit în grabă din gândul existenţei sale. Poate este Universul sentimentelor umane, convertite în fiinţe, iar noi suntem Geneza lor. Ei acolo abia devin conştienţi că există, iar noi deja îi excludem din gândurile noastre, căci sentimentele deja s-au epuizat… urmează să trăim altele; oare pentru acelaşi Univers?

Mâna

Tremura mâna. Mâna mea. Mâna mea învăţată să scrie, orice, oriunde, oricând acum are emoţii când se apropie de hârtie. Emoţiile mâinii sunt surde şi acceptabile, are dorinţa de a scrie doar despre un subiect şi în aceeaşi emoţie dorinţa de a păstra doar pentru uzul personal cuvintele şi adevărul despre ea. Nu despre ea – mâna, despre ea – fiinţa de lumină.

Cine poate înţelege mai bine decât mâna mea dorinţa de a mângâia, de a dărui din energia ei benefică fiinţei? Poate sufletul să poată înţelege din imaterialul existenţei sale. Acel suflet care tânjise până nu demult un alt suflet care să poată pătrunde nefiinţa sa până în cele mai incredibile adâncuri. Poate că sufletul, acum liniştit şi pătruns de celălalt, poate bănui dorinţa materială a mâinii.

Tremură şi inima odată cu mâna. Ea este cea care înţelege cel mai bine cele două elemente: imaterialul şi materialul. Biata inimă! Întreaga ei existenţă nu a găsit atâta complexitate, atâta plinătate; întreaga ei existenţă nu a primit atât de mult cât a primit în ultimele zile.

Sângele pompat de inimă a început să dea culoare. Culoarea care dispărută era demult. Acum pare că iarba e verde şi cerul este albastru. Oamenii zâmbesc uneori.

Şi uite aşa în tremurul unei mâini emoţionate şi în colapsurile ocazionale ale creierului, am reuşit să exprim o părticică infimă din zbaterea interioară. Poate că cele exprimate au mărimea unui fir de nisip, dar şi acel fir de nisip are valoarea sa în întreg. Tonele de nisip sunt formate din grăuntele de nisip.