pasiune nebună, dorinţă incandescentă –
se răsfiră toată între noi,
circulă şi inundă aerul – sufocă cerul
şi ne umplem de săruturi fierbinţi.
ne lăsăm pradă senzaţiilor,
uităm de trup,
iar sufletul nostru suferă explozii –
devenim translucizi, transparenţi, invizibili –
orgasm intens ce ne teleportează
dincolo de infinit.
Cât de complex este constituit Universul Material (Fizic)? Cei care au studiat problema l-au declarat infinit. Sau care
tinde spre infinit. Adică specia umană, la actualul standard de dezvoltare al facultăţilor creierului, nu va ajunge nicioadată să cunoască nici a zecea parte.
Şi dacă complexitatea şi vastitatea fizică sunt atât de incomprensibile, la ce foloseşte crearea Universului Invizibil? Toate cerinţele religioase ale omenirii se pot încadra şi expanda în Universul Fizic. Însăşi existenţa, în mintea umană, a Universului Invizibil, înseamnă coagularea sa, înrădăcinarea sa în fizic, criterii şi legi; paradigmă a nonexistenţei existente.
Singularitatea impusă de criteriul logic, fizic, autosuficienţa corespondentă, toate acestea şi mai multe, se autodistrug prin simpla pronunţare a gândului: Univers Invizibil. Şi totuşi el rămâne imuabil şi indiferent la aceste blasfemii. Care să fie cauza continuităţii? Obtuzitatea legilor fizice, care nu includ corespondenţa celor două universuri sau inexistenţa Universului Invizibil?
Jocul inexistenţei invizibilităţii universale, fluidului dătător de sens pentru Dumnezei, absurdul inexistenţei obligă la viaţă. Declarăm viabilitatea legilor necunoscute şi nescrise (încă) – existente sau nu – declarăm existenţa invizibilului şi cauzal declarăm existenţa Dumnezeilor care-şi trag seva din el.
Pe fondul acestor peroraţii pot decreta al treilea Univers. Încă nedefinit, doar încropit în grabă din gândul existenţei sale. Poate este Universul sentimentelor umane, convertite în fiinţe, iar noi suntem Geneza lor. Ei acolo abia devin conştienţi că există, iar noi deja îi excludem din gândurile noastre, căci sentimentele deja s-au epuizat… urmează să trăim altele; oare pentru acelaşi Univers?
Întoarsă în lumea de vis, pierdut tărâm al vieţii,
te recunoşti în piatră, viaţă şi stejar.
Blândă zeiţă şi crudă preoteasă mayaşă,
vis dătător de viaţă şi clipe de coşmar;
te ondulezi pe iarbă şi coajă de cruşin,
himeră şi pământ.
Mama Gaia ar fi mândră de tine,
purtătoare a pântecului născător de stele,
străbuna ta zeiţă te-ar iubi.
Zâmbetul deşteptat cu visul,
te trădează: un cer senin deasupra,
o iarbă verde şi un viitor bogat.
Eşti Gaia mai tânără puţin,
miile tale de ani sunt tinereţe,
cum miliardele Gaiene
subscriu spre necuprins.
Acum, că noaptea e senină,
un drum spre apă,
o potecă spre infinit
şi un sărut.
Symphonie pour un monde étrange 