Răsărit (soare drag)

 

 

Simt uneori revolta şi neputinţa; frustrarea. Cauzele sunt ambigue. Pot defini societatea, pot defini nedefinutul şi le pot arăta cu degetul ca fiind cauzatoare nodului nevralgic aşternut (sau aruncat) peste plasa senzaţiilor zilnice.

 

 

 

Poate cele câteva raze de soare mi-au păcălit psihicul să

creadă într-o astenie de primăvară.

Dar toate sunt ceaţă. Ceaţa dispare la apariţia soarelui – de fiecare dată.

Iar soarele meu răsare în fiecare dimineaţă alături de mine.

Te iubesc, soare drag!

 

 

 

Cugetările unui melc

în râsete reci, demenţa ne cheamă
un crâmpei de mulfatlar
şi cămaşa microbilogic pură,

departe de noi răsare piatra –
… gondolă între două lumi,
iar ceaţa graniţelor sale s-a risipit.

umilinţa lumilor străine de lumină,
un pian-liră cântând în noapte
şi ultima frânghie sinucigaşă.

adevărata iubire a găsit motive de-a se naşte
iar moartea s-a speriat de noi –
te iubesc.