***
Aşteptând confirmarea, ne-am dat seama că ea era deja acolo… lipsea doar unirea trupurilor – lucru ce era doar o chestiune de timp.
E oarecum ciudat… reiau vechi obiceiuri: stau în parc şi scriu. Dar acum nu scriu despre ideea mea de a iubi, despre dorinţa de a iubi. Acum ştiu prea bine ce înseamnă a iubi, a fi iubită şi a renaşte în lumină datorită acestul sentiment.
Înainte vedeam posibilitatea plecării mele ca pe o evadare, un fel de respiro şi o pseudo-rezolvare a problemelor sentimentale prin care treceam atunci. Însă cu trecerea timpului a devenit dorinţă de revărsare a noii iubiri – teoretic – practic – a singurei iubiri adevărate ce am simţit-o în viaţa mea. Iar revărsarea s-a dovedit a fi un izvor imens ce nu are oprire, ce nu poate seca. Din contră, creşte în intensitate.
Symphonie pour un monde étrange 
Cand ma gandesc ca pana nu de mult cerseam macar dorinta de a trai,fara alte artificii sau sperante spre superlativ…suntem si vom fi invidiati desi as fi preferat ca oamenii sa fie doar bucurosi pentru noi. Prietenii adevarati de fapt asaau reactionat:ma bucur pentru tine…
De unde sa se termine sentimentele cand ele abia au inceput sa se manifeste?De unde sa sece cand nu exista izvor?Originea iubirii e originea tuturor lucrurilor materiale…sau cel putin a fiintelor numite om…sau asa ar trebui
Pingback: Te iubesc (3) « Symphonie pour un monde étrange