Cum să omori vise

Nu am mai scris pentru simpla mea plăcere de ceva vreme bună. Mi-am tot găsit scuze: nu am timp, nu am dispoziția necesară etc. Sunt atâtea lucruri pe care aș putea să mi le spun să mă consolez pentru ultima perioadă în care am absentat din lumea scrisului de plăcere, încât îmi vine să-mi râd în față ca răspuns. Adevărul e că uneori mă întreb dacă mai sunt în stare să scriu de plăcere. Poate scriind aceste rânduri îmi demonstrez că da.

De mai bine de un an am început timid să scriu articole, recenzii, descrieri, conținut pentru paginig web și mai știu eu ce, pentru un bănuț. Să simt că nu fac umbră pănântului degeaba. Am și scris un articol despre lucrul on-line. Eram atât de entuziasmată la început, pe cât sunt acum de sictirită. De ce? Nu pentru că nu aș fi în stare să scriu la cererile clientului și despre banane mov, însă adevărul e că e fals. Tot ce scriu a devenit automat, fără suflet, nimic. De Crăciun îi ziceam prietenei mele cele mai bune că mi-am îndeplinit visul de a scrie și a fi plătită pentru asta. Vreau să trec mai departe. Mi-am dat seama că nici dacă aș scrie romane, poezii etc. nu aș fi fericită dacă aș fi o scriitoare cunoscută. Nu suport gândul de a scrie la comandă când e vorba de inspirație. Ideea-mi pare ca și cum ai avea o zgardă la gât și ai fi tras de lesă să scrii cum se apropie deadline-ul. Poate alții pot, eu nu știu dacă aș putea. Probabil din același motiv am renunțat repede la ideea de a compune versuri pentru cântece și de a învăța să cânt la pian/orgă. Simt uneori puterea cu care mă atrage spre ea muzica ce o simt, dar entuziasmul îmi moare repede când privesc mai departe de pașii mei.

Ajung tot mai des la concluzia că e mai bine să mă las dusă de vestitul „fie ce-a fi” decât să mă chinui pentru ceva în ce cred. S-au dus zilele de rebelă, când îmi mai permiteam să scuip lumea în față că pot și să le demonstrez. Și nu neapărat pentru că nu aș putea, ci pentru că azi nu mai e vorba de ceva ce ar depinde aproape în totalitate sau în totalitate numai de mine. Azi toate depind de câți bani ai să învârți, de pile și de cât ești dispus să te vinzi ca să obții un pic de comfort.

Working online

De prin ianuarie am început să lucrez online. Nu câştig averi şi în general nu se câştigă averi peste noapte lucrând online, însă ai destule avantaje şi dacă nu ai alt job care să-ţi ocupe timpul, joburile online te ţin pe o anumită linie de plutire, să nu ajungi în starea aceea de moleşeală, nu atât fizică, ci psihică. Mie una îmi prinde foarte bine. Lucrez pe un site unde poţi să alegi joburi din multe domenii. Procesul e simplu: îţi faci un profil, faci câteva teste de aptitudine şi după cauţi joburile care ţi se potrivesc. Aplici, şi dacă scrisoarea ta de motivare îl motivează pe client, te invită la interviu sau te angajează. Care-s avantajele? Să vedem:

• Îţi alegi ce job vrei din lista de joburi.
• Mulţi clienţi specifică faptul că acceptă şi membri noi, ceea ce e esenţial. Începutul e mereu mai greu.
• Nu eşti obligat să accepţi jobul dacă, după ce te-a contactat clientul, vezi că nu e pe măsura ta.
• Lucrezi după orarul tău, în general. Sunt clienţi care pretind să lucrezi după fusul lor orar, dar asta e doar în cazul joburilor pe oră. Sunt şi joburi cu preţ fix. Eu până acum nu m-am aflat într-o astfel de postură.
• Nu trebuie să lucrezi tot timpul. Poţi să-ţi organizezi cum doreşti lucrul. În general clienţii sunt interesaţi să le termini sarcinile date în timpul dat, nu când le faci.
• Site-ul de unde îmi aleg joburi are o aplicaţie care îţi înregistrează orele în aşa fel încât şi clientul să vadă că lucrezi şi ce lucrezi (aplicaţia face un print screen la fiecare 10 minute). Joburile pe oră sunt garantate de site. Dacă nu eşti plătit, site-ul îţi oferă suport legal.
• La finalul unui job, ai şansa să oferi şi să primeşti feedback.
• Dacă ştii că un job e fals sau clientul are alte intenţii, poţi să-i dai flag. Site-ul ia în considerare opiniile membrilor, dar le ţine anonime.

Dezavantaje:

• Dacă vrei să simţi la buzunar că ai un job, trebuie să lucrezi minim 8 ore pe zi şi preferabil să fie un job plătit pe oră.
• Din păcate, joburile ce ţin de writing and translation, la care aplic eu în general, sunt majoritatea cu preţ fix. Adică ştii că trebuie să scrii 10 articole şi eşti plătit cu 20$ indiferent cât îţi ia să le scrii. Acesta e doar un exemplu. Preţurile diferă în funcţie de client.
• Nu e exclus să dai peste obsedaţi sexual care vor să te dezbraci la interviu (Interviurile au loc via Skype).
• Sunt mulţi care lucrează şi sub 1 $ pe oră, iar acest lucru scade mult şansele să prinzi tu de lucru. Eu una consider că e extrem de puţin să ceri atât şi numai strici piaţa.
• Mulţi caută nativi şi înseamnă că eşti exclus din prima, chiar dacă ai fi capabil să lucrezi mult mai bine şi să stăpâneşti limba mult mai bine decât un nativ.

Voi v-aţi gândit vreodată la posibilitatea de a lucra online?

Despre adolescenţi şi droguri

Azi am avut o revelaţie (cu întârziere ca toate revelaţiile, deşi m-am încadrat în marja de trei zile cât se spune că durează o minune). Ce mare revelaţie mai poate avea cineva care vede zilnic la ştiri câte un uragan, un accident în lanţ cu multe vieţi pierdute? Mi-am dat seama că nu ştiu mare lucru din viaţa adolescenţilor de azi. Să nu înţeleagă cineva că mă consider moş. Problema e că interesele mele din adolescenţă, interesele mele de acum şi cele viitoare nu vor cuprinde sfera drogurilor. Când scriu droguri mă refer explicit la cele numite: heroină, cocaină şi principial cele de sinteză care dau dependenţă de la primele încercări.

            Pe data de 28.04.2011, în municipiul Zalău, am primit invitaţie la un eveniment organizat de elevi ai Colegiului Naţional „Silvania” realizat în cadrul unui proiect naţional. Au interpretat o scenetă, lizibilă, jucată oarecum cu frica de a nu greşi interpretarea şi cu frica de a nu fi ridiculizaţi. Părerea mea personală e că s-au descurcat onorabil şi au reuşit să redea mesajul anticonsumatorism suficient de bine. A urmat proiecţia filmului „Recviem pentru un vis”. Destul de sugestiv, şocant pentru firile sensibile, dar dacă ai 2 neuroni funcţionali la vizionarea filmului sigur te gândeşti înainte de a încerca la sfatul „prietenilor” orice drog.

            Şi acum revelaţia partea a doua: de ce au simţit nevoia să participe la un asemenea proiect aceşti adolescenţi? Înseamnă că văd atât de multe cazuri în cotidian?

            Nu a spus nimeni concret (şi nici voalat) despre x că îl cunoaşte şi că se droghează. Nu cred că de frică. Pur şi simplu pare să îi apese o jenă, o culpă de a face parte din această generaţie. Motorul acestei acţiuni trebuie căutat acolo unde nu ne place: în curtea şcolilor, în colţurile întunecate din cluburi, în cercurile de „prieteni”…

           Chiar nu doream să cred că e atât de extins fenomenul drogurilor. Azi vorbim de etnobotanice şi poimâine de heroină. Diferenţa e de preţ. Preţul în bani, căci preţul sănătăţii fizice şi mentale nu îl putem măsura.

2012 (1)

            Azi am fost întrebat dacă zeii sunt necesari. Răspunsul scurt ar fi fost: nu. Răspunsul lung tot nu ar fi fost. Şi atunci care este sensul celor ce scriu acum?

            Pentru cei care mai au o şansă să se elibereze de ochelarii religiilor. Acesta este sensul. Pentru cei care în vizită pe la noi ajung să gândească singuri fără proteze intelectuale.

           Doar că cei mai mai mulţi urlă de frică  (Spui că tu nu ai urlat? Atunci de ce mă dor timpanele?)

           Zeii sunt morţi, iar cei în viaţă sunt de neatins. Zeii banilor. Aceştia sunt cei adevăraţi. Crezi că zeul creştin are de a face cu tine? Nu! El vorbeşte cu preoţii. Doar cu ei. Şi vorbeşte dictându-le facturile.

          Crezi că dacă devii ateu te salvezi de sclavie? Nu! Libertatea stă în modul tău de a percepe. Trebuie să scapi de frică, frica de a trăi. Libertatea începe în mintea ta, nu ţine de religie sau non-religie. Dacă d-zeul tău te eliberează de frică, e un zeu bun, nu are sens să devii ateu. Dar dacă zeul tău are nevoie de intermediari… fugi!

         Vrei să fii liber? Doreşte cu adevărat! Prin dorinţa ta puternică şi necenzurată vei primi răspusul la întrebările ce te macină acum.

         Poate o să-mi spui…