Azi am avut o revelaţie (cu întârziere ca toate revelaţiile, deşi m-am încadrat în marja de trei zile cât se spune că durează o minune). Ce mare revelaţie mai poate avea cineva care vede zilnic la ştiri câte un uragan, un accident în lanţ cu multe vieţi pierdute? Mi-am dat seama că nu ştiu mare lucru din viaţa adolescenţilor de azi. Să nu înţeleagă cineva că mă consider moş. Problema e că interesele mele din adolescenţă, interesele mele de acum şi cele viitoare nu vor cuprinde sfera drogurilor. Când scriu droguri mă refer explicit la cele numite: heroină, cocaină şi principial cele de sinteză care dau dependenţă de la primele încercări.
Pe data de 28.04.2011, în municipiul Zalău, am primit invitaţie
la un eveniment organizat de elevi ai Colegiului Naţional „Silvania” realizat în cadrul unui proiect naţional. Au interpretat o scenetă, lizibilă, jucată oarecum cu frica de a nu greşi interpretarea şi cu frica de a nu fi ridiculizaţi. Părerea mea personală e că s-au descurcat onorabil şi au reuşit să redea mesajul anticonsumatorism suficient de bine. A urmat proiecţia filmului „Recviem pentru un vis”. Destul de sugestiv, şocant pentru firile sensibile, dar dacă ai 2 neuroni funcţionali la vizionarea filmului sigur te gândeşti înainte de a încerca la sfatul „prietenilor” orice drog.
Şi acum revelaţia partea a doua: de ce au simţit nevoia să participe la un asemenea proiect aceşti adolescenţi? Înseamnă că văd atât de multe cazuri în cotidian?
Nu a spus nimeni concret (şi nici voalat) despre x că îl cunoaşte şi că se droghează. Nu cred că de frică. Pur şi simplu pare să îi apese o jenă, o culpă de a face parte din această generaţie. Motorul acestei acţiuni trebuie căutat acolo unde nu ne place: în curtea şcolilor, în colţurile întunecate din cluburi, în cercurile de „prieteni”…
Chiar nu doream să cred că e atât de extins fenomenul drogurilor. Azi vorbim de etnobotanice şi poimâine de heroină. Diferenţa e de preţ. Preţul în bani, căci preţul sănătăţii fizice şi mentale nu îl putem măsura.
Symphonie pour un monde étrange 