Dezechilibru (II)


II

 

A doua zi după conversaţia cu mine. Ce mai contează să scriu? Zeii sunt tot mai laşi, sunt tot mai invizibili, au hotărât în nemurirea lor că nu are sens să se preocupe de noi. Prea mici sau prea nevolnici. Ne preocupăm de noi într-un mod egoist atât de prost conceput, plâgându-ne de milă. Zeii ne-au făcut egoişti în fericire nu în durere, ne-au făcut împăcaţi cu animalul din noi nu luptând contra propriului eu….ne-au făcut aşa cum sunt ei.

Doar o greşeală au făcut. Ne-au dat sentimente. Animalul din noi s-a speriat de puterea lor şi a fugit să se ascundă într-un colţ al subconştientului. Apoi la cumpăna dintre viaţă sau moarte omul a simţit durerea spirituală. Fericirea a rămas veşnica mireasă văduvă.

Dar noi, cei de acum, unde mai putem fugi? Nu am putut ucide de-adevărat sentimentele şi fericirea poate zice da înainte de a deveni văduvă…cum putem omorî ceea ce nu există? Cum putem deveni ceea ce nu suntem?

Pe bolovanul acesta unde viaţa se îndură de viaţă cu jumătete de norma a trăit o specie: omul. Acum specia e pe cale de dispariţie şi nu există legi să o protejeze. Poate ziua a treia va spune mai multe…sau nu va mai fi. Poate că două zile sunt suficiente pentru exticţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s