Lanţul trofic (I)

I

Cercul s-a înscris.

Ultima pecete a fost bătută şi aruncată,

ceara ultimei lumânări mâncată.

Iar tu, nimic.

Nu ai trecut de poarta primului cerc.

Testul grilă nu avea răspunsuri,

doar întrebarea.

II

Trec timpi alternativi ai universului tău,

dar nu cunoşti decât timpul tău.

Cercul egocentrismului,

universul atomului şi nimicirea ADN-ului.

Spasmele sinapselor, inutile forţe creatoare,

le tratezi ca pe durerile de burtă.

Bea lapte.

Dincolo de voi, alt cerc, mai mare,

se crede centrul şi unicul Univers.

Şi dincolo de el, în centrul Multiuniversului… alt prost.

Se crede Zeu.

III

Râde Demiurgul în hohote astrale.

E pe cale să folosească radiera.

Sunt tremurate cercurile.

2

O rază de lumină împărţită-n două de un Demiurg nevrotic,

Un androgin creat pentru a fi desprins şi refăcut în mod haotic,

Un timp uitat, un timp creat – mormanul focului etern reaprins acum,

Nimic pierdut, un tot renăscut – un mâine ce nu mai e sortit să devină scrum.

Pe altarul mileniilor pierdute se remodelează infinitul şi ziua de mâine;

Se reunesc speranţele-ntr-un singur vis, o nouă lume,

Noile şi vechile idealuri se recunosc în noi, pierdute sunt vechile tăceri:

Acum rămân doar sufletele să spună totul – prin priviri şi chemări.

Symphonie & Gebelezis