Senzaţia unei lumi pierdute, undeva în trecut, nu obligatoriu o lume mai bună, dar sigur mai misterioasă, supusă altor vicii şi altor morale. Scala după care erau măsurate „păcatele” şi „virtuţile” ne scapă. Faptul că „ei” lipsesc azi poate însemna că au greşit.
La fel putem susţine că au plecat şi doar cei mai involuaţi au rămas; maimuţele darwiniene.
Dar toată gargara şi bolboroseala de până acum nu poate nega atracţia sufletelor noastre spre acei misterioşi „strămoşi” – arhaicii, primitivii, protoistoricii oameni – magia lor se transpune azi în filme, seriale şi nenumărate bloguri şi site-uri dedicate ştiinţelor oculte, popoarelor cu har magic (de exemplu: celţii)…
Iar dincolo de toate rămâne murmurul. Şoaptele. Izvorul. Pentru noi, pentru voi, pentru cei rămaşi să ajute.
Symphonie pour un monde étrange 