Iniţiere


 

Derogarea de tirania nevăzută,

pierderea cenuşei funerare

şi avortonul plimbăreţ…

ultimele căi ale Destinului au fost compromise.

 

 

 

 

Demenţa infinită s-a născut

din neputinţa cuvintelor,

reprezentarea vocilor din minte

e păcatul nevăzut al omenirii nefinite.

 

Şi astfel au plecat să caute

prin şanturile Cosmice…

aceia şi noi, ultimii coştienţi;

şi-am rătăcit de la începutul său…

 

 

 

 

Acum, după ce l-am creat,

Universul nostru e blând…

l-am condimentat cu zâmbete,

iar iniţierea i-am şoptit-o iubitei la ureche.

Dorinţă


pasiune nebună, dorinţă incandescentă –

se răsfiră toată între noi,

circulă şi inundă aerul – sufocă cerul

şi ne umplem de săruturi fierbinţi.

 

ne lăsăm pradă senzaţiilor,

uităm de trup,

iar sufletul nostru suferă explozii –

devenim translucizi, transparenţi, invizibili –

orgasm intens ce ne teleportează

dincolo de infinit.

Aprocrif despre invizibilitate


Cât de complex este constituit Universul Material (Fizic)? Cei care au studiat problema l-au declarat infinit. Sau care tinde spre infinit. Adică specia umană, la actualul standard de dezvoltare al facultăţilor creierului, nu va ajunge nicioadată să cunoască nici a zecea parte.

Şi dacă complexitatea şi vastitatea fizică sunt atât de incomprensibile, la ce foloseşte crearea Universului Invizibil? Toate cerinţele religioase ale omenirii se pot încadra şi expanda în Universul Fizic. Însăşi existenţa, în mintea umană, a Universului Invizibil, înseamnă coagularea sa, înrădăcinarea sa în fizic, criterii şi legi; paradigmă a nonexistenţei existente.

Singularitatea impusă de criteriul logic, fizic, autosuficienţa corespondentă, toate acestea şi mai multe, se autodistrug prin simpla pronunţare a gândului: Univers Invizibil. Şi totuşi el rămâne imuabil şi indiferent la aceste blasfemii. Care să fie cauza continuităţii? Obtuzitatea legilor fizice, care nu includ corespondenţa celor două universuri sau inexistenţa Universului Invizibil?

Jocul inexistenţei invizibilităţii universale, fluidului dătător de sens pentru Dumnezei, absurdul inexistenţei obligă la viaţă. Declarăm viabilitatea legilor necunoscute şi nescrise (încă) – existente sau nu – declarăm existenţa invizibilului şi cauzal declarăm existenţa Dumnezeilor care-şi trag seva din el.

Pe fondul acestor peroraţii pot decreta al treilea Univers. Încă nedefinit, doar încropit în grabă din gândul existenţei sale. Poate este Universul sentimentelor umane, convertite în fiinţe, iar noi suntem Geneza lor. Ei acolo abia devin conştienţi că există, iar noi deja îi excludem din gândurile noastre, căci sentimentele deja s-au epuizat… urmează să trăim altele; oare pentru acelaşi Univers?

Răsărit (soare drag)


 

 

Simt uneori revolta şi neputinţa; frustrarea. Cauzele sunt ambigue. Pot defini societatea, pot defini nedefinutul şi le pot arăta cu degetul ca fiind cauzatoare nodului nevralgic aşternut (sau aruncat) peste plasa senzaţiilor zilnice.

 

 

 

Poate cele câteva raze de soare mi-au păcălit psihicul să

creadă într-o astenie de primăvară.

Dar toate sunt ceaţă. Ceaţa dispare la apariţia soarelui – de fiecare dată.

Iar soarele meu răsare în fiecare dimineaţă alături de mine.

Te iubesc, soare drag!