Martie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înainte de toate, acest post este comun cu Gebelezis.

Luna martie este tradiţional considerată ca vestitor al primăverii. Şi totuşi, anul acesta, am senzaţia că oamenii privesc cu indiferenţă simbolistica aceasta a trecerii, a învierii, a renaşterii phoenixiene.

Priviţi prin microscopul ochilor atenţi, par preocupaţi, apăraţi, cu umerii aplecaţi şi cu riduri de încruntare pe frunte. Fiecare tinde să-şi trăiască drama individual, exhibând doar starea de „eu sunt unicul care suferă, voi doar mimaţi”.

Prin fenomenul de empatie şi mimetism, vom ajunge să purtăm poveri şi drame ale altora. E adevărat că nu e uman să ignorăm dramele altora, dar e inuman să ai pretenţia de a-ţi purta eu drama (povara) ta. Libertatea câştigată de fiecare dintre noi, ne dă dreptul de a hotărî individual ce vrem să simţim şi când.

Declar deschis anotimpul „primăvara” şi libertatea de a ne bucura de viaţă, iubire şi zâmbete calde. Aruncaţi pietrele de moară de pe umeri şi alergaţi liberi în lume. Zâmbiţi.

Doar tu (SP_A0583)

Întoarsă în lumea de vis, pierdut tărâm al vieţii,

te recunoşti în piatră, viaţă şi stejar.

Blândă zeiţă şi crudă preoteasă mayaşă,

vis dătător de viaţă şi clipe de coşmar;

te ondulezi pe iarbă şi coajă de cruşin,

himeră şi pământ.

Mama Gaia ar fi mândră de tine,

purtătoare a pântecului născător de stele,

străbuna ta zeiţă te-ar iubi.

 

Zâmbetul deşteptat cu visul,

te trădează: un cer senin deasupra,

o iarbă verde şi un viitor bogat.

Eşti Gaia mai tânără puţin,

miile tale de ani sunt tinereţe,

cum miliardele Gaiene

subscriu spre necuprins.

 

 

Acum, că noaptea e senină,

un drum spre apă,

o potecă spre infinit

şi un sărut.

Cetatea Ribadavia

Îngropată adânc în inima Galiciei, cetatea este bine conservată. Este atracţie turistică, dar în acelaşi timp este şi locuită, viaţa evului mediu fiind transpusă prezentului. Străduţe înguste, pietruite; arcade din piatră… Acesta e cuvântul ce reprezintă cel mai mult această regiune: piatra. Paradoxal, dar piatra de aici nu inspiră răceală, ci perenitate, aceea continuitate istorică dusă dincolo de celţi… 

Adevărul e că piatra simplă nu are nimic de zis. Sufletul e cel care donează cerculeţe de energie divină, iar iubirea e cea care face să vibreze de la inimi la pietre întreaga cetate… Pentru noi a fost frumos… frumos pentru că simţeam iubirea dintre noi ca pe cel mai frumos eveniment cosmic… Pietrele ne-au zâmbit şi noi nouă ne-am zâmbit… dimineţile, amiezile şi serile ne-au zâmbit…

Am rămas să zâmbim, am rămas frumoşi şi vom rămâne frumoşi în iubirea noastră, urmând exemplul pietrelor: nu doar până când moartea ne va desparţi, ci până când pietre vor exista… Ne iubim.