Final de an… un (posibil) ultim fragment


[…]

Ajunsă în dreptul colecţiei sale de cd-uri, am ales unul din preferatele mele şi i-am dat drumul să cânte în timp ce sorbeam direct din sticla de vin câte o gură. Am început să aprind cu un chibrit mare lumânările ce erau înşirate pe mobilă. Aaron se uita la mine din colţul uşii, neştiind dacă era mai indicat să râdă sau să mă oprească.

– Nebuno, vezi să nu dai foc la ceva!

Tonul vocii sale nu mai avea nostalgia de mai devreme. Părea încântat de nebunia ce o vedea în mine. S-a apropiat de mine, prefăcându-se că dansează. Într-un moment de neatenţie, mi-a luat sticla de vin din mână.

– Hei! Dă-o înapoi! Nu aşa te comporţi cu o invitată!

– Nu crezi că ar fi mai bine să bem din pahare şi astfel să evităm eventualele pete nedorite?

– Asta a sunat ca o reclamă proastă la detergent!

Am izbucnit amândoi în râs.

– Pentru ce ai nevoie de pahare? Unde ţi-e simţul libertăţii? Lasă deoparte învăţăturile impuse! Te provoc să bei din sticlă!

S-a oprit din râs şi din dans, uitându-se prima dată la mine şi apoi la sticla din mâna sa. A tras aer adânc în piept, şi-a pus sticla la gură şi a început să bea de parcă nu mai băuse nimic de câteva zile.

– Lasă-mi şi mie, nu fi zgârcit!

– Mai am sticle, oricâte ai nevoie. Asta e gata.

Înainte să apuce să termine propoziţia l-am văzut uitându-se insistent la şemineul din piatră decorativă aflat în peretele din dreapta mea. Grilajul era dat la o parte. Mi-am întors şi eu privirea spre şemineu, să văd ce era atât de interesant, însă nici nu am apucat să mă dezmeticesc bine, că Aaron a aruncat violent cu sticla în şemineu, făcând-o cioburi.

– Cred că nu e o idee bună să călcăm pe acolo. Mă duc să mai aduc o sticlă.

Mă lăsase complet surprinsă în mijlocul sufrageriei. Nu era stilul lui Aaron să-şi piardă firea în felul acesta. Deşi părea inocent, mă întrebam dacă nu trebuia să-mi fac griji sau pur şi simplu să mă las şi eu purtată de val. În câteva minute se întorsese cu altă sticlă de vin, din care băuse deja aproape un sfert.

– E rândul tău acum!

Mi-a înmânat sticla. M-am uitat la el pentru câteva secunde, după care m-am decis să las lucrurile să se desfăşoare după bunul său plac. La urma urmei, conform lui, acesta era un moment de libertate pe care avea să-l preţuiască mai târziu.

După vreo oră în care nu făcusem altceva decât să ţopăim şi să bem vin, ne-am prăbuşit amândoi pe canapeaua din sufragerie. Eram transpiraţi, cu părul ciufulit şi rupţi de oboseală. Stăteam cu capul pe picioarele lui Aaron, încercând să-l privesc în ochi, dar de cele mai multe ori îmi fugea privirea şi îmi venea să râd. El mă mângâia cu o mână pe frunte, iar cealaltă o ţinea pe sânul meu drept. Suflam amândoi sacadat. Muzica se oprise de ceva timp şi răsuflarea noastră era singurul lucru ce se auzea în cameră. M-am întins după sticla de vin de lângă canapea. După ce am luat o altă înghiţitură, i-am dat-o lui Aaron. A început din nou să bea cu sete şi nu mă lăsa să-i iau sticla din mână.

– Iarăşi eşti zgârcit! Dacă nu-mi laşi, o să te muşc!

– Vreau s-o văd şi pe asta!

M-am ridicat de pe el şi am început să-l muşc de obraz şi de buze. Văzând că mă întrec cu gluma, a început şi el să mă muşte de buze, trecând mai apoi la umeri, coborând spre braţe. Purtam un maieu cu un decolteu destul de generos, ce îi permitea să mă muşte cu şi mai mult nesaţ, lăsându-mi urme pe piele. Când a ajuns în dreptul sânilor, muşcăturile i s-au transformat într-un sărut pasional. În acel moment mi-am băgat mâinile pe sub tricoul lui şi mi-am înfipt unghiile în spatele său. S-a oprit preţ de câteva secunde şi m-a privit în ochi. Pentru el nu mai era jocul ce-l începusem mai devreme. M-a sărutat sălbatic pe buze, trăgând fără milă de haine în încercarea de a mă dezbrăca. După ce a reuşit să ne descotorosească de haine, m-a întins pe podea, trasând cu buzele liniile gâtului, rotunjimea sânilor, împrejurul buricului, lungimea coapselor, muşcându-mă din când în când, ca şi cum ar fi vrut să se elibereze de un sentiment de furie. Atingerea îi era aproape brutală, nesătulă, şi pentru o clipă mă întrebasem dacă eram prima femeie cu care se culca şi acum îşi elibera toate refulările ce le ţinea ascunse, chiar dacă ştiam că nu acesta era motivul comportamentului său, căci îmi povestise de aventurile lui. După ce şi-a potolit setea de a mă muşca, m-a ridicat de pe podea şi aproape m-a trântit pe canapea. În momentul în care a vrut să se repreadă la mine, i-am prins faţa între mâini şi am început să-l sărut uşor. S-a întins peste mine cu trupul arzând, revărsându-şi dorinţa de a mă avea doar pentru el cu o pasiune aproape violentă.

A doua zi m-am trezit ameţită, cu o uşoară durere de cap. Îmi simţeam trupul înţepenit în numeroasele locuri unde mă muşcase Aaron în noaptea precedentă, locuri unde cu siguranţă aveam vânătăi. Mi-am deschis ochii, uitându-mă atent prin cameră – camera care nu era a mea. Îi simţeam trupul lui Aaron greoi lângă al meu, cu mâna strânsă în jurul taliei mele. Simţeam un miros vag de transpiraţie amestecat cu vin. Simţeam pielea lui pe trupul meu gol şi în acelaşi timp mă gândeam că libertatea din seara precedentă era cea mai greşită pe care i-aş fi putut-o oferi.

[…]

Dincolo de vioară

Dorinţă


pasiune nebună, dorinţă incandescentă –

se răsfiră toată între noi,

circulă şi inundă aerul – sufocă cerul

şi ne umplem de săruturi fierbinţi.

 

ne lăsăm pradă senzaţiilor,

uităm de trup,

iar sufletul nostru suferă explozii –

devenim translucizi, transparenţi, invizibili –

orgasm intens ce ne teleportează

dincolo de infinit.

Azi suntem Noi


Azi inima îmi iese din piept. Sevrajul atinge cote înalte. De câteva zile mi se derulează în minte retrospectiva verii, din momentul în care am atins buzele iubitului meu şi până în momentul în care parcă s-a strangulat ceva în interiorul meu când m-am urcat în microbuz pentru a mă întoarce. Mă simt ca un fel de bombă ce aşteaptă apăsarea unui singur buton pentru a fi declanşată. Ştiu că în momentul în care voi fi din nou în braţele lui, bomba va exploda. Însă singurele daune provocate vor fi eventualele priviri întoarse de la săruturile şi îmbrăţişările pe care i le voi da iubitului meu la fiecare 16 secunde. Altceva nu va conta, decât universul în care ne vom cuibări amândoi pentru a trăi cu adevărat, pentru a da viaţă viselor şi dorinţelor şi a nu lăsa lumea din exterior să le ucidă.

Nu vorbesc de o desprindere de realitate. Din păcate, sau din fericire, suntem conştienţi de realitatea în care trăim, dar refuzăm să ne dăm bătuţi. Odată ce am înlăturat bariere precum timp şi distanţă, lucrurile înconjurătoare devin ceva banal. Sunt ca un fel de ploaie, însă noi avem umbrela perfectă pentru doi. Au trecut anii în care ni se părea ceva normal să suferi, în care credeam că undeva poate există sentimentul iubirii, dar nu e destinat pentru noi.

Azi suntem una şi aceeaşi persoană. Acum ştim că iubirea există şi există şi pentru noi – pentru că o trăim, o inspirăm, o expirăm. Pentru că ne dezvăluie tot ce există mai frumos în fiinţele noastre. Pentru că ne leagă într-un singur cuvânt: Noi.

Doar tu (SP_A0583)


Întoarsă în lumea de vis, pierdut tărâm al vieţii,

te recunoşti în piatră, viaţă şi stejar.

Blândă zeiţă şi crudă preoteasă mayaşă,

vis dătător de viaţă şi clipe de coşmar;

te ondulezi pe iarbă şi coajă de cruşin,

himeră şi pământ.

Mama Gaia ar fi mândră de tine,

purtătoare a pântecului născător de stele,

străbuna ta zeiţă te-ar iubi.

 

Zâmbetul deşteptat cu visul,

te trădează: un cer senin deasupra,

o iarbă verde şi un viitor bogat.

Eşti Gaia mai tânără puţin,

miile tale de ani sunt tinereţe,

cum miliardele Gaiene

subscriu spre necuprins.

 

 

Acum, că noaptea e senină,

un drum spre apă,

o potecă spre infinit

şi un sărut.