Fantomele trecutului


Fiecare gând, gest, fărâmă de personalitate – ceea ce reprezintă personalitatea noastră, e clădit pe toate micile gesturi, gânduri, fapte din trecut. Iar ceea ce suntem şi facem acum ne schiţează viitorul. Dar ce se întâmplă cu cei care nu se pot desprinde din trecut şi încearcă să-l care după ei în viitor? Cei ce nu creează prin prezent viitorul?
Deshid aici un loc al celor care conştientizează că poartă fantomele ideilor, gândurilor, sentimentelor, poate răni…Unii poate aveţi fantome ca în filme care vă urmăresc, dar care poate că sunt doar trecutul în tentative de materializare. Pentru oricine crede că are fantome din trecut care-l opresc să trăiască prezentul…
Iar celor care sângerează de prea mult timp şi nu se mai închid rănile…le sugerez să lase scris aici şi cei care au trecut şi s-au cicatrizat poate că le vor da o vorbă cicatrizantă.

Sunt dintre voi cei care văd umbre; umbrele unor foste vieţi, umbrele unor foste personalităţi. Şi poate asta vă sperie, să fţti voi cei care le vedeţi. Să fiţi convinşi că nu sunteţi singurii. Cei care le văd sunt mulţi, chiar dacă le văd în interiorul trăirilor personale sau chiar dacă le văd în exterior ca proiecţie a trăirilor lor.
Pentru toţi şi pentru nimeni declar deschisă o rubrică a celor ce au fost şi care le purtăm pe umeri încă. Să lăsăm aici poverile trecutului materializate în cuvinte.

***


Dorm cu ochii deschişi spre luna plină
Ca să mă orbească reflexia ei în lacrimile mele.
Nu mai vreau miere nici măcar pe răni mai vechi,
Uneori mă mir de unde le-a venit ideea
Că mierea vindecă moartea cronică a sentimentelor.