Cum s-a creat piatra, deşertul şi viaţa (fragment)


Odată, în cer, era pace şi nu exista iadul şi toata lumea era fericită şi plictisită. Apoi a venit o vreme când s-au gândit că puţină distracţie nu le-ar strica. Singura problemă majoră era lipsa de imaginaţie. Nu erau programaţi să ştie alte valori sau nonvalori decât ale lor.

S-au gândit să facă omul. Nu ştiau decât că va semăna cu ei. Şi-au folosit cuvântul să creeze, căci nu cunoşteau puterea gândului, aceasta nu o ştia decât el şi el era plecat cu treburi.

Dar în încercarea lor de a crea omul au constatat că trebuie să facă şi universul. Nu aveau unde să pună un loc în care să se afle omul. Apoi şi-au dat seama că trebuie să fie şi planete. Dar şi-au dat seama că nu oricum, trebuiau să se rotească în jurul sorilor, dar cum nu aveau imaginaţie, şi-au luat un miliard de ani să facă planete şi sori de diferite mărimi, distanţe şi densităţi. Apoi le-au încercat cu viaţă să vadă care e mai apropiată de ce vor ei să facă.

Şi au ajuns să facă Terra. Dar au constatat că e prea mică. Nu avea decât apă, verde şi deşert. Au lăsat totuşi, de siguranţă, ceva din fiinţa care o numeau om. Apoi au continuat.

Acum, după miliarde şi miliarde de ani, continuă să caute un loc care să se potrivească. Doar că s-au plictisit. Şi unul câte unul renunţă şi se întoarce în cer. Poate că se întoarce el şi le spune cum se face omul.