Îngropată adânc în inima Galiciei, cetatea este bine conservată. Este atracţie turistică, dar în acelaşi timp este şi locuită, viaţa evului mediu fiind transpusă prezentului. Străduţe înguste, pietruite; arcade din piatră… Acesta e cuvântul ce reprezintă cel mai mult această regiune: piatra. Paradoxal, dar piatra de aici nu inspiră răceală, ci perenitate, aceea continuitate istorică dusă dincolo de celţi…
Adevărul e că piatra simplă nu are nimic de zis. Sufletul e cel care donează cerculeţe de energie divină, iar iubirea e cea care face să vibreze de la inimi la pietre întreaga cetate… Pentru noi a fost frumos… frumos pentru că simţeam iubirea dintre noi ca pe cel mai frumos eveniment cosmic… Pietrele ne-au zâmbit şi noi nouă ne-am zâmbit… dimineţile, amiezile şi serile ne-au zâmbit…
Am rămas să zâmbim, am rămas frumoşi şi vom rămâne frumoşi în iubirea noastră, urmând exemplul pietrelor: nu doar până când moartea ne va desparţi, ci până când pietre vor exista… Ne iubim.