Răsfoiam ieri Facebook-ul şi am văzut întâmplător o poză cu Tom, din celebrul Tom şi Jerry, care avea jumătate de pepene verde băgat pe gât şi atunci mi-a venit în minte advertismentul pe care îl tot auzim de multă vreme: nu încerca asta acasă! Şi am răsfoit mai departe. Însă între timp, ideea s-a dezvoltat în mintea mea şi mi-am pus următoarea întrebare: dacă te avertizează să nu încerci un anumit lucru acasă, înseamnă că-l poţi încerca la servici sau afară?
De când mă ştiu am tot găsit soluţii să „respect” avertismentele, dar să le găsesc portiţe de scăpare şi să le pun în practică, dacă mi-era musai să văd ce iese. Bine, nu mă gândeam să-mi bag jumătate de pepene verde în gură, dar de exemplu dacă părinţii îţi spun că nu ai voie să faci cutare lucru în cameră, asta nu înseamnă că nu îl poţi face în baie, în hol, în bucătărie. Totul ţine de context! Şi se mai întreabă lumea de ce traducătorii întreabă contextul :))) Nu mă gândeam eu că o să traduc în viitor, dar asta nu înseamnă că mişto-urile nu sunt la ordinea zilei când vine vorba de context. Ceri puţină apă? Pun un strop. Spui că mănânci mai încolo? Te întreb dacă e vorba de străzi sau doar blocuri. Acestea sunt exemple slăbuţe, ce le folosesc des, dar iubesc să mă joc cu cuvintele şi contextele şi să văd şi reacţia celor care nu sunt obişnuiţi cu mine făcând asta 😀
Aşa că, dragi oameni ce vă dedicaţi cu avertismente de genul „nu încercaţi asta acasă!” ar fi bine să vă gândiţi că mai sunt ceva copii care gândesc ca mine şi vor găsi o modalitate să respecte avertismentul făcând lucrurile în alte locuri decât cele nerecomandate 😀
Undeva, dintotdeauna, a existat mândria europeană de a fi „civilizaţi”, iar restul popoarelor barbare. Însă de dinaintea civilizaţiei egiptene, precursorii lor, imperiul asirian şi cel babilonian, credeau că datoria lor era să „civilizeze” popoarele aflate sub dominaţia lor.
Secolul trecut a fost caracterizat prin evenimente majore, care au schimbat definitiv mentalitatea europeană şi euro-americană. După cel de-am doilea război mondial a urmat o explozie de curente filozofice, economice şi religioase. Iar poate cea mai importantă revoluţie a fost cea numită „revoluţia sexuală”. În Europa şi în America, oamenii au simţit nevoia de a se elibera de vechile reguli după războiul proaspăt terminat. Poate undeva în subconştientul colectiv culpabilizau vechile reguli, legile laice, legile religioase şi morala existente până atunci.
Apar designeri care nu mai pleacă de la ideea unei femei şterse şi inexistente pe plan social, care trebuie să stea ascunsă în umbra legilor misogine inspirate de rigiditatea biblică. Femeile primesc dreptul la vot, prin urmare şi dreptul la imagine, la propria lor identitate. În ciuda a tot ce s-a spus, revistele cu nuduri feminine au permis o formă nouă de exprimare a feminităţii; s-a creat astfel un precedent al „normalităţii”. A fost ca un fel de punct pus la final de propoziţie şi exprima o frază de genul: aici se termină epoca ruşinii de corpul tău, de acum poţi face baie fără haine. Ironic?
În secolul XXI încă avem comunităţi care consideră nuditatea, chiar cea din baie sau din dormitor, ca fiind păcat. Avem tineret care, închistat în dogme absurde, neagă naturaleţea şi normalitatea actului sexual. E mai normal să ucidem în numele crucii sau a semilunii? Sau e normal să facem sex conform funcţiilor fiziologice cu care a fost dotat organismul?
Marile civilizaţii antice, admirate pentru dezvoltarea şi înflorirea lor pe toate planurile, aveau o mare libertate transcrisă şi în moda femeilor. În Egiptul antic aveau un voal transparent care nu ascundea nimic; în cultura minoică moda presupunea ca sânii să fie vizibili prin crăpăturile special amenajate. Picturile şi sculpturile istoriei au tins spre nuditate şi erotism doar atunci când bogăţia culturală se îndrepta spre apogeu.
Putem încerca să facem un grafic în funcţie de perioadele când nuditatea şi erotismul făceau parte din „normal” şi perioadele când nuditatea şi erotismul erau tabuuri şi se pedepseau prin lege. Vom vedea că acele perioade în care tabuul era aruncat asupra corpului uman au fost cele mai violente şi lipsite de cultură. Au fost perioadele în care vieţile omeneşti nu valorau nimic. Explicaţia se găseşte în definiţia psihopatului: oamenii sunt doar nişte simple obiecte, nu simt empatie. Astfel, în epocile în care corpul omenesc nu era expus imaginii generale legate de OM, acesta devenea nişte haine vorbitoare, poate chiar propria persoană (personalitate) devenea estompată prin necunoaşterea propriului corp, prin inexistenţa nudităţii personale.
De curând am pus două întrebări prietenilor de pe profilul meu de pe Facebook:
„În cazul în care ai dori să faci o serie de poze nud sau pornografice, private, ar trebui să rogi un terţ. Pe cine ai alege: (total 21 voturi)
cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă (4 voturi)
cineva dintre prieteni (2 voturi)
un fotograf profesionist/semiprofesionist dintre cunoscuţi (12 voturi)
altă variantă (3 voturi)”
„Cât de ciudat ţi-ar părea ca eu să te rog să-mi faci poze nud/porno cu prietenul/soţul meu? (total 31 voturi)
ar fi ok (6 voturi)
deloc ciudat (6 voturi)
cum o să mă uit la voi apoi? (4 voturi)
nici nu mă gândesc, sunteţi nebuni (6 voturi)
dacă accept, atunci trebuie să ne faceţi şi voi nouă (1 vot)
şi dacă se lasă cu sex în grup? (3 voturi)
altă variantă (5 voturi)”
Încerc să înţeleg ceva din răspunsurile date (nu spun câţi nu au avut curajul să voteze). Dacă la prima întrebare există un echilibru, la a doua e normal, având în vedere că am dat şi variantă negativă, să existe un dezechilibru.
Partea interesantă, dacă vrem să tragem un început de concluzii, este că mi-au răspuns persoane din grupa de vârstă 20-35, deci era de aşteptat să nu existe reticenţe, mai ales că întrebarea e ipotetică şi îi leagă de o acţiune iminentă. De unde atunci reţinerea lor în a răspunde întâi, iar la cei care au avut libertatea de a răspunde, din ce motive le-a fost greu să-şi imagineze o acţiune care implică nuditate/erotism/sex ca fiind ceva raţional-normal-natural, iar pe plan secund exhibiţionismul ca o autocunoaştere?
Dintre cei care au citit până aici, câţi aveţi libertatea de a vota pe blog? Aici rămâneţi anonimi, pe Facebook aţi avea nume.
Iar ca încheiere propun următoarea discuţie: comparativ cu civilizaţiile antice dezvoltate (egipteană, minoică etc.) suntem la un nivel al culturii, artelor şi libertăţilor sexuale egal sau superior? Dacă suntem la apogeul epocii noastre, atunci ce urmează?