Dorinţă

pasiune nebună, dorinţă incandescentă –

se răsfiră toată între noi,

circulă şi inundă aerul – sufocă cerul

şi ne umplem de săruturi fierbinţi.

 

ne lăsăm pradă senzaţiilor,

uităm de trup,

iar sufletul nostru suferă explozii –

devenim translucizi, transparenţi, invizibili –

orgasm intens ce ne teleportează

dincolo de infinit.

Mâna

Tremura mâna. Mâna mea. Mâna mea învăţată să scrie, orice, oriunde, oricând acum are emoţii când se apropie de hârtie. Emoţiile mâinii sunt surde şi acceptabile, are dorinţa de a scrie doar despre un subiect şi în aceeaşi emoţie dorinţa de a păstra doar pentru uzul personal cuvintele şi adevărul despre ea. Nu despre ea – mâna, despre ea – fiinţa de lumină.

Cine poate înţelege mai bine decât mâna mea dorinţa de a mângâia, de a dărui din energia ei benefică fiinţei? Poate sufletul să poată înţelege din imaterialul existenţei sale. Acel suflet care tânjise până nu demult un alt suflet care să poată pătrunde nefiinţa sa până în cele mai incredibile adâncuri. Poate că sufletul, acum liniştit şi pătruns de celălalt, poate bănui dorinţa materială a mâinii.

Tremură şi inima odată cu mâna. Ea este cea care înţelege cel mai bine cele două elemente: imaterialul şi materialul. Biata inimă! Întreaga ei existenţă nu a găsit atâta complexitate, atâta plinătate; întreaga ei existenţă nu a primit atât de mult cât a primit în ultimele zile.

Sângele pompat de inimă a început să dea culoare. Culoarea care dispărută era demult. Acum pare că iarba e verde şi cerul este albastru. Oamenii zâmbesc uneori.

Şi uite aşa în tremurul unei mâini emoţionate şi în colapsurile ocazionale ale creierului, am reuşit să exprim o părticică infimă din zbaterea interioară. Poate că cele exprimate au mărimea unui fir de nisip, dar şi acel fir de nisip are valoarea sa în întreg. Tonele de nisip sunt formate din grăuntele de nisip.