Sindrom


Nebunia, demenţa şi inconştieţa au multe feţe adevărate sau false. Pentru cei mulţi, iubirea e o formă de nebunie. Iubirea fără raţiune e culpabilă. Dar pentru cei care au trăit poveşti nescrise de iubire (şi trăiesc în ele), toată această anatemizare publică le provoacă zâmbete. Cei care iubesc, respiră alături de sufletul lor, se simt, undeva, cu cel puţin o treaptă, superiori maselor inerte şi gri ale oamenilor convenţionali.

Cine a zis că nebunia e ceva rău? Frenezia atotcuprinzătoare, dezlânarea vorbelor dar claritatea viziunii. Unde e greşeala? În dorinţa de trecere spre şi în viitor sau ancorarea în griul prevăzut?

Suntem nebuni că prin iubire transcedem dincolo de azi?

Azi suntem Noi


Azi inima îmi iese din piept. Sevrajul atinge cote înalte. De câteva zile mi se derulează în minte retrospectiva verii, din momentul în care am atins buzele iubitului meu şi până în momentul în care parcă s-a strangulat ceva în interiorul meu când m-am urcat în microbuz pentru a mă întoarce. Mă simt ca un fel de bombă ce aşteaptă apăsarea unui singur buton pentru a fi declanşată. Ştiu că în momentul în care voi fi din nou în braţele lui, bomba va exploda. Însă singurele daune provocate vor fi eventualele priviri întoarse de la săruturile şi îmbrăţişările pe care i le voi da iubitului meu la fiecare 16 secunde. Altceva nu va conta, decât universul în care ne vom cuibări amândoi pentru a trăi cu adevărat, pentru a da viaţă viselor şi dorinţelor şi a nu lăsa lumea din exterior să le ucidă.

Nu vorbesc de o desprindere de realitate. Din păcate, sau din fericire, suntem conştienţi de realitatea în care trăim, dar refuzăm să ne dăm bătuţi. Odată ce am înlăturat bariere precum timp şi distanţă, lucrurile înconjurătoare devin ceva banal. Sunt ca un fel de ploaie, însă noi avem umbrela perfectă pentru doi. Au trecut anii în care ni se părea ceva normal să suferi, în care credeam că undeva poate există sentimentul iubirii, dar nu e destinat pentru noi.

Azi suntem una şi aceeaşi persoană. Acum ştim că iubirea există şi există şi pentru noi – pentru că o trăim, o inspirăm, o expirăm. Pentru că ne dezvăluie tot ce există mai frumos în fiinţele noastre. Pentru că ne leagă într-un singur cuvânt: Noi.