Sărbători Fericite cititorilor!

A curs un nor din ochiul tău

A curs un nor din ochiul tău

Stâng.

Vroiam să-l întreb dacă aduce

Ploaie sau ninsoare,

Să ştiu dacă ne vom inunda

Sau putem scoate sania

De pe balcon.

Nu mi-a răspuns nimic,

Aşa că l-am sărutat.

În semn de protest,

Dreptul a devenit din negru alb

Şi-a luminat camera ca un soare de vară.

Aşa e mereu cu tine:

Vară sau o întrebare

Între primăvară, toamnă şi iarnă.

E oricum irelevant,

Împreună trăim acelaşi anotimp:

Iubirea.

Muţuţuci* (sau Virus & Sisi + 5!)

Azi vă voi face cunoştinţă cu cei 7 membri pisiceşti ai familiei 🙂

 

Sisi – mămicuţa muţuţucilor – tigrată portocalie

            Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că are o vârstă! E chiar mai jucăuşă decât muţuţucii, o prădătoare de excepţie – şoarecii n-au nici o şansă când le prinde urma – extrem de inteligentă şi vorbăreaţă. Ştie să deschidă uşa, să pună lăbuţa pe sticla cu apă dacă îi e sete şi vrea să-i dai. Îi place să stea pe scaune şi să adoarmă leşinată la căldură. Miaună când vrea să fie mângâiată şi e de ajuns să te simtă lângă ea ca să dea drumul la motoraşul de tors.

 

Virus – veteranul casei şi posibil unul din taţii muţuţucilor – blăniţă alb cu portocaliu

            De mic pasionat să prindă şerpi, să se joace cu ei şi să-i mănânce. Are ochi mari şi te cucereşte repede doar cu privirea. Din păcate nu se ştie exact ce a păţit înainte să fie adus, dar se presupune că a fost bătut şi de aceea a rămas fricos. Ştie că găseşte mereu refugiu la noi în cameră şi îi place să se pună pe spate, să se linguşească şi să-l mângâi. În general e cuminte, mai puţin când e în călduri şi vrea să-şi marcheze peste tot teritoriul. Ştie şi el să deschidă uşi şi îi place să doarmă în pat.

Mimosin – preferatul casei – blăniţă albă cu dungi portocalii deschis pe codiţă şi urechi portocalii deschis

            Dacă e să o lăsăm la o parte pe surioara lui, el e cel mai mic dintre muţuţuci. I se spune şi Mimo. Mănâncă destul de mult, dar tot slăbuţ e. Ne place să spunem că e aşa din cauză că e al dracului. E un mare linguşitor, cere veşnic mângâieri şi îi place să doarmă pe picioare. A moştenit de la Virus mania cu şerpii şi aproape zilnic îl vezi cu câte unul în gură, asta când nu prinde şoricei. Chiar dacă e mic, îi poate bate pe restul fraţilor, doar Tigruţa îi face faţă. Mănâncă seminţe! Le ia în guriţă, le sparge între dinţi şi scuipă cojile afară.

Snowball – grăsuţul – blăniţă albă cu dungi portocalii deschis pe codiţă şi urechi portocalii deschis

            Al doilea alb. Are ochişorii mai mici, albaştri şi se uită puţin câş. Cu toate acestea, e tare dulce cu mutriţa lui grăsuţă. E foarte mâncăcios şi plângăreţ. Dacă până la 7 jumătate dimineaţa nu i se dă de mâncare începe să facă scandal. Are cea mai fină blană dintre toţi masculii, doar Tigruţa îl întrece. E puţin mai fricos şi mereu se ascunde sub pat. Dacă ar putea, ar dormi toată ziua, mai puţin când aude farfurii şi asociază sunetul cu mâncare.

                                          

  Rachetuţă – vorbăreţul – tigrat portocaliu mai închis

            Personal, îl prefer la fel de mult ca Mimo. E cel mai vorbăreţ dintre muţuţuci. Miaună şi murmură întruna. Mereu se încaieră cu Porto, Mimo sau Sisi. Îi place să se trântească pe spate în faţa ta şi aşteaptă să-l mângâi pe burtică. Când vrea să-ţi mulţumească, începe să te lingă pe mâini sau pe picioare, depinde unde apucă. Şi-a primit numele aşa pentru că atunci când era mic şi erau toţi chemaţi, el venea rapid, ca o rachetă. Dacă stai cu mâncare lângă el, nu cerşeşte. E cuminte şi manierat şi se pune mereu în acelaşi colţ pe canapea.

Portocală – fricosul şi geamănul lui Rachetuţă – tigrat portocaliu mai deschis

            Porto, cum i se mai spune, e cel mai fricos dintre toţi. E foarte apropiat de Rachetuţă şi de aceea le spunem gemenii. O perioadă îi deosebeam destul de greu. E tare cuminte şi se comportă ca şi cum nu ar vrea să deranjeze pe nimeni şi mereu ar cere voie cu privirea. Toarce cum te simte lângă el. Nu prea are curaj să meargă până în bucătărie şi dacă o face, se ascunde sub pat şi aşteaptă să nu fie nimeni. Nu vine în casă decât dacă îl chemi şi atunci stă cuminte pe canapea.

Tigruţa – neagra, ţiganca, stufoasa, veveriţa – singura fetiţă – o combinaţie între negru, alb, portocaliu, gri şi maro

            E cea mai stufoasă şi pufoasă. Din cauza blănii pare aproape dublă. E foarte parşivă şi individualistă. Are ochii mari, verzi şi cerşeşte într-una printr-un scârţâit enervant. Are coada stufoasă ca a unui veveriţe. Când nu e nimeni în preajmă, se suie pe masă fără prea mari procese de conştiinţă. Imediat ce aude sunet de farfurii are impresia că trebuie să primească mâncare. Nu-i place în braţe, doar să stea lângă tine când o mângâi.

*muţuţuci © Uduli Adriana Elena

Non-Eu

Unghii crescute-n suflet –

Dureri lăturalnice de sus în jos –

Criza adolescentină a depresiei,

Copilul ce-şi cere iertare mamei pentru că l-a născut.

Haos al gândurilor – libertatea

Nu creează ordine prin creier – un sertar cu ciorapi fără pereche.

Tastez, dar nu-mi dau seama în ce parte o iau cuvintele,

E haos, haos şi iar haos,

Atâtea amintiri şi gânduri nescrise la timpul lor,

Mă macină cum macină cafeaua stomacul.

Acid gastric prin gânduri – le găureşte, le dezlipeşte de membrană,

Matricea are prea multe x-uri de aflat,

Nu există ecuaţie care să o rezolve…

Acelaşi copil ce-şi cere iertare mamei pentru că l-a născut.

Sfârşit de ianuarie, început de februarie

Ciocolată dulce-amăruie… muzică grecească în surdină… un ghemotoc de blană albă roade cereale pe covor… iar el, el îmi alintă sufletul cu o îmbrăţişare puternică: singurele mâini în care sunt eu şi mă accept cu toate defectele, cu toate calităţile. În braţele lui nu mai contează kilogramele în plus, faptul că aş vrea să am sânii mai mici, sprâncenele pensate inegal, buzele muşcate de frig şi mâinile uşor aspre – în braţele lui sunt şi mă simt femeia perfectă, corpul parcă e croit să se unească cu fiecare milimetru al său.

Dezbracă

Dezbracă-mi sânii de pudicitate – vreau să-i las liberi

Să se joace sub bluze, atrăgând priviri,

Dar să aparţină mângâierilor tale, buzelor tale.

 

Dezbracă-mi şi gândurile şi dorinţele şi tot,

Doar ştii că tu eşti cheia lacătului meu interior –

Predă-mă mie, predă-mă ţie şi lumii aşa cum sunt,

Să mă cunoască goală, fără perdele enervante şi opace,

Să vadă razele soarelui prin crăpăturile corpului,

Poate aşa, camera asta gri în care trăieşte lumea, va prinde puţină culoare.

 

Dezbracă-mi pântecul – focul mocneşte încet,

Adună-te în jurul meu, sărută-mă apăsat

Şi intră în mine cu tot universul tău.

 

Sunt o zeiţă – mi-o spui şi o simt, chiar dacă nu cred în complimente,

Nu e nimic clişeu în ceea ce simţim.

Pentru noi există „fericiţi până la adânci bătrâneţe”.

After wedding…

I.

          De mai bine de o săptămână în jurul nostru e mai linişte… după ce ne-am spus „DA” orice dubiu sau speranţă că ceremonia ar putea să nu aibă loc s-a spulberat. Am ieşit din Primărie ţinându-ne strâns de mână, cu zâmbetul pe buze şi cu sufletul plin de iubire. Nici măcar ploaia ce a venit la scurt timp după ce am făcut fotografiile nu ne-a tulburat ziua. Părea mai degrabă un botez al noii vieţi începute: NOI.

            16 august 2011: confirmarea iubirii noastre în faţa întregii lumi. Celor ce încă mai cred că totul se va disipa în câţiva ani le dorim să aibă măcar o dată în viaţă un moment în care să trăiască la fel cum trăim noi în fiecare zi… doar atunci vor înţelege că se înşală. Celor care au crezut şi cred în noi le mulţumim din suflet şi îi păstrăm cu tot dragul tot acolo.

            Planuri de viitor? Cu siguranţă! Ne aşteaptă Spania, unde ne vom clădi noua viaţă (pe care am început-o oarecum deja), iar dacă lumea nu va deveni prea veninoasă, poate vom avea şi-un pui de om căruia să-i dăruim tot ce putem… dar asta, dacă va fi, va fi peste câţiva ani. Momentan ne concentrăm să ne punem cap la cap „cuibuşorul” şi să fac cursul de limbă ca să pot preda. Nu obişnuiesc să fac planuri atât de departe în viitor, dar aceste planuri s-au făurit mai mult prin dorinţa noastră ca lucrurile să se aşeze în aşa fel încât totul să meargă spre bine 🙂

Symphonie

II.

            Imediat după ce am rostit „Da”-ul „hotărât” (în viziunea ofiţerului de stare civilă), mă aşteptam să se petreacă ceva. O minimă schimbare în percepţia mea. Să mă simt „altfel”. Dar nu. Dacă nu ar exista certificatul de căsătorie, aş avea tendinţa să cred că totul a fost doar motiv de adunat neamuri şi prieteni alături de noi.

            Au trecut săptămâni de la fericitul eveniment şi noi suntem aceeaşi. Poate o idee mai stresaţi din cauza plecării spre alte ţări. Ţara noastră ne reneagă tinereţile, potenţialul şi numele de Om. Dar asta e altă poveste. Şi e tristă. Eu vreau să spun povestea noastră cu bucurie, această bucurie liniştită, caldă şi plină de sufletele noastre. În mod tradiţional se numeşte iubire, dar bietul cuvânt a devenit atât de desuet de atât amar de folosinţă.

            Trebuia să ne simţim altfel? Suntem aceeaşi, ne iubim la fel, vorbim la fel; trăim la fel. De ce au fost atâtea întrebări şi suspiciuni pentru acest simplu act? Adică dacă căsăstoria nu mai e la modă trebuie să fim trataţi ca nişte oligofreni?

            Sunt mândru şi îndrăgostit. Mândru de soţia mea. Îndrăgostit de soţia mea. Ce frumos sună: soţia mea.

Gebelezis

Fragmente (de Symphonie)

Nu totul e aşa uşor precum pare. Uneori lucrurile devin mai grele decât ne imaginăm că vor fi. Nu suntem pregătiţi în totalitate pentru ceea ce avem impresia că ne aşteaptă. Anticiparea are propriile-i limite. La urma urmei, nimeni nu poate vedea în viitor. Chiar dacă o facem, oricât de mici sau mari ar fi incursiunile, conştientul nostru nu le poate procesa. Poate că e mai bine aşa. Mereu am crezut că îţi pierzi o parte din libertate cunoscând viitorul. Devine o obsesie. E o putere iluzorie prea magnetică să-i rezişti.

Instinctul îmi spune ceea ce am nevoie să ştiu. Nu e ştiinţă exact, dar de multe ori, înainte să iau o decizie ce are greutate în viaţă, e ceva în mine ce mă îndreaptă spre decizia cea bună. Aş putea spune că e modul meu de a vedea în viitor, chiar dacă nu pot decât să bănuiesc consecinţele alegerilor pe care le fac. Tot ce ştiu cu siguranţă e că mă pot baza pe instinct şi că, deşi nu înţeleg mereu la momentul potrivit, totul se clarifică mai devreme sau mai târziu. Pentru mulţi asta e un clişeu. Probabil. Însă e un clişeu care pentru mine s-a dovedit a fi adevărat.

***

În fiecare zi descopăr părţi din mine pe care nu ştiam că le posed. Învăţ să mă accept aşa cum sunt, să mă las din nou în voia sentimentelor, să am încredere. E greu să redeschizi o lume pe care te-ai încăpăţânat să o închizi. E greu să înfrunţi normalitatea impusă de societate pe care ţi-ai impus-o la rândul tău, doar ca să supravieţuieşti, în lipsă de ceva mai bun.

Solo para ti

Eres todo lo que pedía
Lo que mi alma vacía
Quería sentir

Eres lo que tanto esperaba
Lo que en sueños buscaba
Y  que en ti descubrí

Tú has llegado a encender
Cada parte de mi alma
Cada espacio de mi ser

Ya no tengo corazón
Ni ojos para nadie
Solo para ti

Eres el amor de mi vida
El destino lo sabia
Y hoy te puso ante mí

Y cada vez que miro al pasado
Es que entiendo que a tu lado
Siempre pertenecí

Tú has llegado a encender
Cada parte de mi alma
Cada espacio de mi ser

Ya no tengo corazón
Ni ojos para nadie
Solo para ti

Solo para ti
Solo para ti
Solo para ti

Esto es en verdad
Lo puedo sentir
Se que mi lugar
Es junto a ti…

Eres todo lo que pedía
Lo que no conocía
Y que en ti descubrí.

Împlinire

În ultimul timp, mai mult ca oricând, mi-am dat seama că oamenii mă dezamăgesc din ce în ce mai mult. Trist e că dezamăgirea vine de la cei pe care-i consider prieteni şi familie. Dar poate la rândul meu şi eu îi dezamăgesc pe ei şi e ca un fel de contraatac.

Azi nu ştiu cât mai e de relevant acest lucru. M-am tot gândit la asta de vreo lună, am vrut să scriu, însă doar acum s-au materializat cuvintele. Ştiţi ce e probabil ciudat în toată povestea aceasta? În ciuda tuturor sentimentelor provocate de dezamăgiri, eu una nu vreau să-mi cer scuze pentru ce am făcut şi îmi doresc să fac cu viitorul meu. Am învăţat în final să fiu egoistă, să nu mai accept atât de multe compromisuri, cel puţin nu cele care mie nu-mi aduc aproape niciun beneficiu. Am respectat dorinţa altora de a termina facultatea. Ştiu că e şi pentru binele meu, dar asta nu înseamnă neapărat că o fac uşor. Nu degeaba am vrut să renunţ în anul II. Şi nu pentru că e dificil, ci pentru simplu fapt că nu-mi place şi e un mic calvar pentru mine. Important e că mai am de tras câteva luni şi gata! Nu mai sunt fata cu note mari cu care s-a obişnuit lumea, dar asta nu cred că e motiv ca lumea să se îndoiască de mine. De fapt, ceea ce mă enervează cel mai mult e faptul că, odată ce ai început o relaţie şi eşti fericit, lumea începe să dea vina pe partener pentru lucrurile care le văd ca eşecuri. Pot să confirm liniştită, cu mâna pe inimă, că acest lucru nu e mereu adevărat.

Eu mi-am găsit echilibrul interior. Eu pot să afirm că am pentru ce trăi şi ştiu pentru ce trăiesc. Nu neg importanţa unei cariere, dar să trăieşti doar pentru a o avea, înseamnă să fii pustiu. Eu eram pustie, un mic zombie ce spera că măcar prin această metodă se va simţi om.

Eu sunt om pentu că iubesc. Pentru că simt. Nu ştiu să trăiesc altfel. Aşa simt că tot ce înseamnă eu – trup şi suflet – vibrează pe aceeaşi frecvenţă. Şi sunt fericită! Nu credeţi că e un lucru mare să afirm asta la 21 de ani? În ciuda calvarului cu facultatea, problemelor în familie & co., eu am izvorul meu de fericire şi linişte, pot să găsesc mereu undeva părticica aceea mică de putere de care fiecare are nevoie pentru a trece de probleme şi a se menţine măcar pe linia de plutire, dacă nu mai sus.

 

Probabil mulţi ar considera o nebunie să porţi o bluză a iubitului doar pentru a-i simţi mirosul, prezenţa; să bei din cana lui de cafea, chiar dacă e identică cu a ta; să dormi pe partea lui a patului, pentru că simţi că ai sta în braţele lui…

Le mulţumesc acelor puţini oameni care se bucură pentru fericirea mea şi care nu şi-au pierdut încrederea; celor care consideră că o prietenie nu se sfârşeşte sau se uită odată ce ai un iubit, dar în special îţi mulţumesc ţie, suflet drag, că-mi zâmbeşti mereu cu ochii plini de iubire şi că-mi oferi mai mult decât aş fi crezut vreodată că merit. Volim te, srce moje!