Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la poezie, mă apucă o oarecare nostalgie. Nu neapărat după timpurile în care mai încercam şi eu să încropesc nişte versuri, fie ele cu rimă sau nu, ci după acele zile în care luam volumul lui Blaga sau al lui Sorescu şi citeam întrebându-mă „mie de ce nu mi-a venit ideea asta?” sau spunându-mi „şi eu m-am gândit la asta!”
Nu am mai făcut demult lucrul ăsta. E adevărat, nu am putut lua după mine în Spania toate cărţile pe care aş fi vrut să le iau. Adevărul e că am luat doar vreo 3. Şi niciuna nu e cu poezii. E drept că aş putea să citesc pe internet, dar nu are acelaşi farmec. Poezia necesită un anumit ambient pentru a fi citită. O anumită stare.
Recunosc, sunt mai mult adepta versului alb. Pentru mine, reprezintă o libertate anume de exprimare. Îmi place rima, dar încercând să găseşti cea mai bună rimă, care să şi exprime ideea ta, eşti de multe ori nevoit să faci compromisuri. Asta nu înseamnă că e imposibil, doar îl avem pe Eminescu.
Eu una prefer să scriu cu rimă când scriu posibile cântece. Spun posibile, pentru că din toate câte le-am scris, doar unul a ajuns cântec. Însă, cu puţin noroc, vor ajunge mai multe de acum încolo. Nu mai vreau să ţin scrierile pentru mine. Şi nu neapărat pentru ca cineva să se întrebe sau să exclame ceea ce scriam eu mai sus că făceam citindu-i pe Blaga sau Sorescu, ci pur şi simplu pentru că am ajuns la concluzia că, dacă lumii îi plăcea odată ce scriai, probabil că-i va plăcea şi acum. Iar dacă încurajările nu lipseau atunci, de ce ar lipsi acum? La urma urmei, ce rost are să scrii dacă nu împărtăşeşti cu lumea?
Aşa că aici aveţi una din poeziile mele preferate, scrise de mine:
Sacrificiu
nimeni nu mi-a spus
că luna e ţintuită de stele
cu un cârlig –
acelaşi cârlig
de care e agăţat
sufletul lui Dumnezeu,
acelaşi cârlig
de care atârnă
lumea,
acelaşi cârlig
cu care-mi străpung acum
al meu suflet
(alături de toate sufletele
ce au văzut un sens în sacrificiu),
acelaşi cârlig
ros de rugină
ce se clatină
sub greutatea atâtor sacrificii
inutile.
Symphonie pour un monde étrange 