Non-Eu


Unghii crescute-n suflet –

Dureri lăturalnice de sus în jos –

Criza adolescentină a depresiei,

Copilul ce-şi cere iertare mamei pentru că l-a născut.

Haos al gândurilor – libertatea

Nu creează ordine prin creier – un sertar cu ciorapi fără pereche.

Tastez, dar nu-mi dau seama în ce parte o iau cuvintele,

E haos, haos şi iar haos,

Atâtea amintiri şi gânduri nescrise la timpul lor,

Mă macină cum macină cafeaua stomacul.

Acid gastric prin gânduri – le găureşte, le dezlipeşte de membrană,

Matricea are prea multe x-uri de aflat,

Nu există ecuaţie care să o rezolve…

Acelaşi copil ce-şi cere iertare mamei pentru că l-a născut.

Sfârşit de ianuarie, început de februarie


Ciocolată dulce-amăruie… muzică grecească în surdină… un ghemotoc de blană albă roade cereale pe covor… iar el, el îmi alintă sufletul cu o îmbrăţişare puternică: singurele mâini în care sunt eu şi mă accept cu toate defectele, cu toate calităţile. În braţele lui nu mai contează kilogramele în plus, faptul că aş vrea să am sânii mai mici, sprâncenele pensate inegal, buzele muşcate de frig şi mâinile uşor aspre – în braţele lui sunt şi mă simt femeia perfectă, corpul parcă e croit să se unească cu fiecare milimetru al său.