Nudul şi erotismul ca etalon?


        Undeva, dintotdeauna, a existat mândria europeană de a fi „civilizaţi”, iar restul popoarelor barbare. Însă de dinaintea civilizaţiei egiptene, precursorii lor, imperiul asirian şi cel babilonian, credeau că datoria lor era să „civilizeze” popoarele aflate sub dominaţia lor.

            Fiecare învingător din istorie era convins că deţine unicele repere sociale şi culturale viabile. Cuceritorii europeni au considerat că băştinaşii americani sunt sălbatici şi necivilizaţi din cauză că umblau semidezbrăcaţi şi locuiau în corturi. Respectul pentru natură şi religia lor au fost considerate barbarism. Au fost obligaţi, pe lângă cedarea pământurilor, să se dezică de religia lor şi de hainele lor.

            Secolul trecut a fost caracterizat prin evenimente majore, care au schimbat definitiv mentalitatea europeană şi euro-americană. După cel de-am doilea război mondial a urmat o explozie de curente filozofice, economice şi religioase. Iar poate cea mai importantă revoluţie a fost cea numită „revoluţia sexuală”. În Europa şi în America, oamenii au simţit nevoia de a se elibera de vechile reguli după războiul proaspăt terminat. Poate undeva în subconştientul colectiv culpabilizau vechile reguli, legile laice, legile religioase şi morala existente până atunci.

            Apar designeri care nu mai pleacă de la ideea unei femei şterse şi inexistente pe plan social, care trebuie să stea ascunsă în umbra legilor misogine inspirate de rigiditatea biblică. Femeile primesc dreptul la vot, prin urmare şi dreptul la imagine, la propria lor identitate. În ciuda a tot ce s-a spus, revistele cu nuduri feminine au permis o formă nouă de exprimare a feminităţii; s-a creat astfel un precedent al „normalităţii”. A fost ca un fel de punct pus la final de propoziţie şi exprima o frază de genul: aici se termină epoca ruşinii de corpul tău, de acum poţi face baie fără haine. Ironic?

            În secolul XXI încă avem comunităţi care consideră nuditatea, chiar cea din baie sau din dormitor, ca fiind păcat. Avem tineret care, închistat în dogme absurde, neagă naturaleţea şi normalitatea actului sexual. E mai normal să ucidem în numele crucii sau a semilunii? Sau e normal să facem sex conform funcţiilor fiziologice cu care a fost dotat organismul?

            Marile civilizaţii antice, admirate pentru dezvoltarea şi înflorirea lor pe toate planurile, aveau o mare libertate transcrisă şi în moda femeilor. În Egiptul antic aveau un voal transparent care nu ascundea nimic; în cultura minoică moda presupunea ca sânii să fie vizibili prin crăpăturile special amenajate. Picturile şi sculpturile istoriei au tins spre nuditate şi erotism doar atunci când bogăţia culturală se îndrepta spre apogeu.

            Putem încerca să facem un grafic în funcţie de perioadele când nuditatea şi erotismul făceau parte din „normal” şi perioadele când nuditatea şi erotismul erau tabuuri şi se pedepseau prin lege. Vom vedea că acele perioade în care tabuul era aruncat asupra corpului uman au fost cele mai violente şi lipsite de cultură. Au fost perioadele în care vieţile omeneşti nu valorau nimic. Explicaţia se găseşte în definiţia psihopatului: oamenii sunt doar nişte simple obiecte, nu simt empatie. Astfel, în epocile în care corpul omenesc nu era expus imaginii generale legate de OM, acesta devenea nişte haine vorbitoare, poate chiar propria persoană (personalitate) devenea estompată prin necunoaşterea propriului corp, prin inexistenţa nudităţii personale.

            De curând am pus două întrebări prietenilor de pe profilul meu de pe Facebook:

  1. „În cazul în care ai dori să faci o serie de poze nud sau pornografice, private, ar trebui să rogi un terţ. Pe cine ai alege: (total 21 voturi)
  • cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă (4 voturi)
  • cineva dintre prieteni (2 voturi)
  • un fotograf profesionist/semiprofesionist dintre cunoscuţi (12 voturi)
  • altă variantă (3 voturi)”
  1. „Cât de ciudat ţi-ar părea ca eu să te rog să-mi faci poze nud/porno cu prietenul/soţul meu? (total 31 voturi)
    • ar fi ok (6 voturi)
    • deloc ciudat (6 voturi)
    • cum o să mă uit la voi apoi? (4 voturi)
    • nici nu mă gândesc, sunteţi nebuni (6 voturi)
    • dacă accept, atunci trebuie să ne faceţi şi voi nouă (1 vot)
    • şi dacă se lasă cu sex în grup? (3 voturi)
    • altă variantă (5 voturi)”

            Încerc să înţeleg ceva din răspunsurile date (nu spun câţi nu au avut curajul să voteze). Dacă la prima întrebare există un echilibru, la a doua e normal, având în vedere că am dat şi variantă negativă, să existe un dezechilibru.

           Partea interesantă, dacă vrem să tragem un început de concluzii, este că mi-au răspuns persoane din grupa de vârstă 20-35, deci era de aşteptat să nu existe reticenţe, mai ales că întrebarea e ipotetică şi îi leagă de o acţiune iminentă. De unde atunci reţinerea lor în a răspunde întâi, iar la cei care au avut libertatea de a răspunde, din ce motive le-a fost greu să-şi imagineze o acţiune care implică nuditate/erotism/sex ca fiind ceva raţional-normal-natural, iar pe plan secund exhibiţionismul ca o autocunoaştere?

             Dintre cei care au citit până aici, câţi aveţi libertatea de a vota pe blog? Aici rămâneţi anonimi, pe Facebook aţi avea nume.

              Iar ca încheiere propun următoarea discuţie: comparativ cu civilizaţiile antice dezvoltate (egipteană, minoică etc.) suntem la un nivel al culturii, artelor şi libertăţilor sexuale egal sau superior? Dacă suntem la apogeul epocii noastre, atunci ce urmează?

 

Iluzia


În ultimul timp am observat că se vehiculează tot mai mult ideea de îngeri buni… dar ai naibii… prin filme şi seriale (probabil şi prin diferite cărţi, însă cum în ultimul timp citesc mai mult despre vampiri, trebuie să recunosc că la domeniul îngeri am cam rămas în urmă)… Am tot întâlnit ideea că îngerii au cam pierdut contactul cu divinitatea, că, de fapt, nu prea mai ştiu nici ei care e scopul lor şi duc un război haotic cu oamenii în speranţa că vor intra din nou în graţiile domnului, sau că îngerii sunt nişte creaturi destul de odioase al căror scop este să facă „bine” indiferent de daune sau victime colaterale (vezi Constantine, Supernatural, The Prophecy, Fallen etc. – mai puteţi da voi exemple mai bune, dacă doriţi.)

Nu ştiu voi ce părere aveţi despre noua (sau mai veche) imagine oferită îngerilor (însă sunteţi mai mult de bieveniţi să vă exprimaţi părerea, indiferent care e ea), dar eu mi-am mai bătut capul încercând să aflu de ce se vrea umanizarea îngerilor… adică de ce să punem în cârca lor crime în numele binelui şi alte defecte omeneşti? A, staţi… asta era din Biblie… şi totusi… nu vi se pare că îngerii cei drăguţi ce-i vedem pe felicitări sau în desene pentru copii sunt doar atât şi că, în final, poate că singurii „îngeri” sunt oamenii fără vreun scop care mai speră că punându-şi aripi o să aibă unul… ceea ce e cam trist.

(Symphonie)

Iluzia

Redefinită, refractară şi insolită,

ultima poză, ultima grefă…

iluzia, umbra şi tic-tac-ul,

asezonate cu urzici

şi un cristal.

Pervers, nedefinit şi plat,

ursita marginilor gropi

şi somnul.

Căzut de jos,

mai sus ca noi,

pierduţii îngeri

în inexistenţa lor,

caută scheletul aripilor

de înger, de pasăre, de avion.

II.

Renăscută întrebare:

perverşi, existenţi sau falşi?

Divinaţia e ultima putere,

infamă, vulgară, divină…

A şti, a nu putea interveni,

acumulând refulări.

Obsesii.

Îngeri sau nonexistenţi?

                   (Gebelezis)