Sufocare


Sunt momente când simţi că aerul ce-l inspiri ţi se transformă într-un nod chiar înainte să-ţi ajungă în plămâni. Ştii că aşa începe sufocarea, dar ea nu mai vine – rămâne doar un sentiment neterminat de aşteptare. Problema e că atunci începi să simţi panică, te simţi în căutarea locului tău şi ai impresia că nu mai ai când să-l găseşti. Dacă sufocarea va veni în cele din urmă? Apoi încerci să raţionezi şi să te convingi că e doar o stare trecătoare, că aerul îţi circulă prin plămâni. Ştii că ai dreptate, însă de ce e nodul tot acolo?

 

Azi puterea de a-mi controla sufocarea e fragilă. Înainte nu conta că e vorba de săptămâni, chiar luni de zile. Cel puţin, nu conta atât de mult. Eram obişnuită cu relaţiile la distanţă – mă făceau într-un anume fel să mă simt liberă.

 

Dar acum nu pot să văd altă libertate decât alături de El. Acum până şi 4 zile mi se par nesfârşite, orele în care nu-i aud măcar vocea se lasă grele peste nodul din suflet. E o legătură mai profundă decât un cordon ombilical. E un suflet ce se desprinde în două de fiecare dată când părţile lui sunt nevoite să fie departe una de cealaltă. E o viaţă ce nu poate fi concepută fără aer, fără apă. Iar aerul şi apa vieţii noastre e Iubirea, suntem Noi. Acolo e acasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s