Despre

Sunt cei care vorbesc de fiinţa iubită ca şi când o cunosc. Sunt cei care recunosc că nu ştiu nimic despre Ea, că de fapt a rămas aceeaşi ea banală şi că doar inerţiei sociale se datorează căsătoria. Şi sunt cei care ştiu că urmează o viaţă întreagă de descoperiri lângă fiinţa iubită.

Dacă priveşti la cea care e lângă tine şi vezi doar învelişul de carne, fără să bănuieşti măcar sufletul, dacă curiozitatea ta faţă de ea se limitează la: ,,dragă, astăzi te doare capul?”… Filozofii mă pot contrazice, unii, pot să aducă argumente contra existenţei sufletului sau pro existenţei sufletului, vor argumenta că nu văd necesitatea unui cuplu de a percepe ceva atât de subtil. Atunci întreb eu, rătăcitorul îndrăgostit, ce este iubirea? Iubirea nu se defineşte întâi ca unire sufletească, chiar dacă e ceva atât de subtil şi în esenţă nedetectabil?

Iubita mea are suflet. Eu ştiu asta. Eu detectez asta. Fiecare clipă petrecută alături de ea e o nouă descoperire. E o noua dovadă a existenţei complexe a sufletului său. Cu fiecare gest e o nouă manifestare a profunzimii sale. Sunt un căutător-observator, privesc şi las să manifeste ce vrea şi când vrea, iar libertatea aceasta e izvorul cunoaşterii mele despre ea. Iubirea e libertatea deplină de a manifesta orice. Fără complexe, manifestarea e sinceră, adevărată… este EA duală… fizic şi sufletesc.

Potenţa iubirii constă, ca şi cea a sufletului, într-un imaterial indestructibil. E libertatea de fi tu şi de a fi iubit pentru ce eşti: suflet, trup şi apă. Altfel ce poate fi iubirea?