Dezechilibru (V)


V

Credeam că azi voi lua o pauză şi discuţia cu mine va veni mâine sau în altă zi. Dar sufletul meu nu are chef să lase creierul să doarmă. Sau e invers? Cine mai are răbdare să monitorizeze logica afirmaţiilor?

Nu cred că am ajuns în punctul când totul se pierde într-un echilibru perpetuu şi sentimentele cunosc singure liniile de plutire, maximele şi minimele. Până unde merge legătura dintre cuvinte şi gânduri?

E linişte. De ce sunt atunci aşa de precaut? Viaţa a fost veşnic o împuţită cu mine şi acum nu cred că e posibil ceva atât de uşor. Şi atât de frumos. Nu am făcut nimic să merit, nu am făcut nimic să nu merit. Am senzaţia unei capcane invizibile bunului meu simţ. Şi totuşi vreau să cred, deja o dezamăgire reprezintă o durere în plus. Dar sunt cuprins de linişte. Am imunizat sufletul şi acum durerea va trece repede şi cicatricile se vor vindeca artistic. E timpul să nu băgăm în calcul toate mizeriile mărunte.

Şi acum la ceas târziu, într-o vreme atât de tânără nu-mi rămâne decât să sper. Doar speranţa se spune că nu face rău, doar te ţine pe loc. Adevărul e că nu vreau să plec. Vreau doar acasă.

Am aşteptat să văd cum trece timpul. Curiozitate de om nebun. Să caşti ochii până la explozia globilor oculari în speranţa că vei vedea. Dar cine a văzut timpul cu adevărat? Sunt acel ce deţine timpul, sunt acel ce neagă cunoaşterea şi desfide zeii. Şi totuşi voi ajunge un biet surfer pe valurile unui tsunami, cauza cutremurelor sentimentale. Poate aşa voi ajunge să reneg şi timpul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s