Vreau să trec dincolo… tărâmul care… Doar un minut. Sunt prea uituc să pot reţine întoarcerea… refuzul spaţiului e explicabil.
Rămâne dimensiunea aceasta unde curcubeul nu are consistenţă, unde omul există doar pentru a fi, unde…,dar cine mai ştie, poate că veşnicia e iluzia lor aşa cum viaţa e iluzia noastră.
Trec din nou la gânduri mai bune. Sper şi încerc să cred. Dar viaţa nu mă lasă să cred nici în păcat, nici în virtute. Tu crezi în mine?… Sunt zeul nonsensului de-o milisecundă… zeul incredibil de insignifiant în panteonul tuturor zeilor Galaxiei… sau poate tocmai am visat.
Crezi în mine?…au întrebat zeii în toate timpurile… şi au pierit la fel de necredincios cum au trăit. Dar zeii trăiesc? Nu se nasc morţi înainte de-a fi? Întrebi şi sensul întrebării trece… nu există nimic din ceea ce nu vrei.
Din nou Spaţiul se contractă şi mă brutalizează cu duritatea materiei… ce caut aici? Sunt zeul care nu are adepţi şi sensul existenţei incert. Vreau să plec din lumea ta… a voastră. De ce curcubeul nu are consistenţă?… Am vrut să gust puţin albastru…
Nu vreau să fiu zeu… sunt un ateu… nu cred în zei…
Symphonie pour un monde étrange 
Pingback: ZEII ( fragment) | Cuttingart News Blog
Zeii au cunoscut si ei sfarsitul veacurilor vesnice, UITAREA lor de catre muritori…
cum omori un zeu?…asterni uitarea neamului si apoi a preotilor…si apoi inventezi altul:)
sunt necesari? cata ordine pot impune in haosul primordial?
la inceput a fost ordinea,abia mai incolo dupa creatie a fost elibert haosul…ce vreau sa zic e ca nu avem nevoie de zei,dar i-am inventat o data cu haosul…toti zeii omenirii au fost oameni sau forte naturale(fulger,nori,soare,etc)…vorbind de zei nu de animale …marele zeu crestin a fost un om…cel mai mare zeu a fost un om…abia din secolul 20 am inceput sa vedem posibilitatea unor zei(sic) supraumani cu adevarat…dar nu stiu daca e buna acum polemica asta,sunt oameni care se simt pierduti fara zeul lor,oricare ar fi,nu vreau sa distrug credintele lor,nu le pot oferi decat simpla credinta in noi ca persoane:)
devii propriul dusman cand iti pierzi credinta in tine ca om, poate cel mai aprig dintre toti…
cei care cred in zei nu cred in ei ca persoane(oameni),din pacate asta a dus la atatea dezastre in istorie,dar si in prezent…
oamenii au nevoie de zei pentru ca sunt slabi sau din lasitate: pe cine sa arunci vina cand nu ai o persoana anume in gand? pe un anume dumnezeu. in momentul in care un om isi asuma cu adevarat libertatea o sa-si dea seama ca nu are nevoie de nimeni pe care sa dea vina sau de care sa se lege. daca toate lucurile se intampla cu un scop, nu inseamna ca exista cineva sus care trage sfori.