Zvârcolirile lumii imaginare unde Harry Potter e vânatul şi vânătorul revin în noiembrie să ne ametească simţurile şi în varianta 3D. Pentru noi, cei care adorăm efectele speciale de calitate superioară şi acceptăm poveşti scrise bine şi redate bine de Hollywood, împărtăşim cu voi părţi din ceea ce urmează să le gustăm împreună cu anticipaţie.
Arhivele lunare: iunie 2010
Zeii şi realităţile lor alternative
Oare cât este nevoie? Oare cât este suficient?
Poţi decreta o noapte, o lună sau un an ca suficiente? Un singur pas e mai mult decât fuga durând o viaţă? Ce poate fi mai groaznic decât nesiguraţa realităţii?
Întrebări…
Cântecul sau urletul?
Panorama realităţilor alternative macină structura vieţii… verdictele incoerente a zeilor pesimist prezentate, incoerenţa intoleranţei fals prezentate de marii prooroci… indiferenţi la adevăr ascultând doar vântul şi interpretând ireverenţios nimic.
Zăpadă în Sahara.
Urletul lupilor fătat în dreptul grotei sacre. Mausoleul civilizaţiei lupeşti… de ce să crezi că planeta maimuţelor e singura existenţă transcosmică?… Undeva bolovanul creator de viaţă ce-a lovit terra are fraţi… doar că fraţii nu trebuie să fie identici…
Din nou ajungi într-una din alternative – o nouă realitate – sau veche. Doar că universul tău devine acelaşi cu vidul. Marele zeu matematic pierde în faţa ta valoare.
Albastrul Cosmosului devine adevăr… sau minciuna devine adevăr… vidul nu are culoare dar alternativa are gust… umbrele stupidităţii intolerabile…
Când într-un sfârşit de zi răsufli liniştit şi relaxat, când ziua ţi-a fost plină şi realizările imense… vei desăvârşi alternativa nonsensului existenţial, putregaiul gândurilor esenţiale… vei şti că realizările tale nu au valoare nici de hoit la scara Universului… sau poate că Universul e doar una din alternative… tu eşti Universul.
După întregul lanţ de non existenţe logic conturate, potriveşti pasul pierdut în tine. Nu vei afla niciodată pactul materiei cu viaţa… Tu doar ai de mers… alternativele aparţin altei specii…
Prezumţia de profeţie
Uriaşii mor repede, abia ating mileniul,
Iar babele uscate un sfert de veac mai au.
Un sac de boabe măcinate, în praf se va preface
Şi iarba din grădină în buruiană şi în spini.
Pe ghipsul alb, vei scrie autograf
Şi roata la maşină o pană va avea.
Iar mai apoi de toate
E sigur că apoi,
Vom muri.
Trei
mi-aş strecura degetele prin părul tău – pe furiş, ca un copil
şi când te-ai întoarce spre mine aş zâmbi jucăuş
ca şi cum nu aş şti la ce se referă privirea ta.
m-aş preface că dorm şi aş trage cu ochiul din când în când
să te privesc cum te strecori în vise,
iar dacă ele-ţi devin amare,
să le îmblânzesc cu câte un sărut.
şi în zilele cu ploi nebune,
ţi-aş mângâia fruntea alene în timp ce tu –
scuturându-ţi sufletul de lume –
te-ai contopi uşor cu pieptul meu.
Poveste
Demult, am plecat să caut iubirea,
în drumul vieţii am sperat,
trăind, speram să pot găsi secretul nemuririi…
A fost o zi când am murit,
iubirea mi-a fugit în neant…
era doar umbra ei de fapt,
iubirea am găsit-o abia acum…
atunci doar am murit.
Am căutat atunci iubirea între iaduri,
între porţi de rai şi rugi de pădure…
doar umbra zâmbetelor,
doar crengile-ramuri,
doar noapte şi apus…
Dimineaţa primelor zile de iarnă
şi umbrele nopţilor eterne,
atât aveam.
Am crescut apoi din nori şi din pământ.
Uneori dormeam în timp, alteori nimic…
Te căutam, aşa cum te căutam de la început,
fărâmă de lumină să-mi luminezi…
să-mi aprinzi…
Acum te trăiesc.
Eşti visul nevisat cândva,
când timpul era la început şi puterea era oarbă…
te trăiesc…
Am ajuns să gustăm eternitatea,
am ajuns să cunoaştem secretul:
eternitatea se bea în doi.
Acum lumina e aprinsă.
2
O rază de lumină împărţită-n două de un Demiurg nevrotic,
Un androgin creat pentru a fi desprins şi refăcut în mod haotic,
Un timp uitat, un timp creat – mormanul focului etern reaprins acum,
Nimic pierdut, un tot renăscut – un mâine ce nu mai e sortit să devină scrum.
Pe altarul mileniilor pierdute se remodelează infinitul şi ziua de mâine;
Se reunesc speranţele-ntr-un singur vis, o nouă lume,
Noile şi vechile idealuri se recunosc în noi, pierdute sunt vechile tăceri:
Acum rămân doar sufletele să spună totul – prin priviri şi chemări.
Symphonie & Gebelezis
Poezie oarba şi scurtă
Surmenate de amânarea timpului,
îngreţoşate de spaţiul dintre ele,
fiinţele sălbatice au hotărât revolta.
Doar umanul din noi s-a repezit la ceas.
A spus că-i timpul reconcilierii.
Şi aşa s-a inventat teleportarea.
Sunt oameni pe care i-ai tot iubi
sunt oameni pe care i-ai tot iubi
încă cinci vieţi de-acum încolo.
păcat că nu putem face din asta
o credinţă
sau, chiar mai bine,
o religie în care decalogul
să devină unilog:
„iubeşte-i pe cei ce-i iubeşti
şi fii sigur că ei
vor fi conştienţi de ale tale sentimente
încă cinci vieţi de-acum încolo.”
sunt oameni pe care i-ai tot iubi,
dar pentru că nu ştii
ce poate să aducă viitorul
nu faci decât ceea ce ştii mai bine:
să-i iubeşti.
2012 (1)
Azi am fost întrebat dacă zeii sunt necesari. Răspunsul scurt ar fi fost: nu. Răspunsul lung tot nu ar fi fost. Şi atunci care este sensul celor ce scriu acum?
Pentru cei care mai au o şansă să se elibereze de ochelarii religiilor. Acesta este sensul. Pentru cei care în vizită pe la noi ajung să gândească singuri fără proteze intelectuale.
Doar că cei mai mai mulţi urlă de frică (Spui că tu nu ai urlat? Atunci de ce mă dor timpanele?)
Zeii sunt morţi, iar cei în viaţă sunt de neatins. Zeii banilor. Aceştia sunt cei adevăraţi. Crezi că zeul creştin are de a face cu tine? Nu! El vorbeşte cu preoţii. Doar cu ei. Şi vorbeşte dictându-le facturile.
Crezi că dacă devii ateu te salvezi de sclavie? Nu! Libertatea stă în modul tău de a percepe. Trebuie să scapi de frică, frica de a trăi. Libertatea începe în mintea ta, nu ţine de religie sau non-religie. Dacă d-zeul tău te eliberează de frică, e un zeu bun, nu are sens să devii ateu. Dar dacă zeul tău are nevoie de intermediari… fugi!
Vrei să fii liber? Doreşte cu adevărat! Prin dorinţa ta puternică şi necenzurată vei primi răspusul la întrebările ce te macină acum.
Poate o să-mi spui…
Fragmente
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Întrebări. Certitudini. De când şi până unde? Trecerea sau întrecerea?
Suntem aceeaşi de când ne naştem, doar corpul nostru ne percepe altfel, cu fiecare schimbare. Şi am condamnat omenirea la împietrire.
Tu cel născut în puşcărie,de ce te-ai mai născut?
Şi tu? Durerea s-a născut cu tine sau tu din ea?
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Fluidul universal, secretat de galaxia mamă, infima satisfacţie pentru exploziile novelor, groapa intrisecă a non-existenţei. Iată definiţia impurităţii materiale galactice. Acolo unde sorii sunt pierduţi în fraze şi cuvinte… acolo unde Demiurgii sunt arhitecţii cuvintelor şi cuvintele sunt puterea inepţiilor zeieşti.
Transcede şi nu întreba. Rişti să afli adevărul.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
În noaptea spaţială, între copaci unduioşi şi plini de forme nedefinite, ca orice copaci noaptea, tremura nefiinţa. Dincolo de ea, pe tărâmul zilei, plutea fără griji, micuţa zână. Era atât de mică, încât era imposibil să fie observată. Atât de mică, încât nu putea îndeplini nicio dorinţă.
Şi atunci a hotărât să devină microb.
Prima transmutaţie.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Cenuşiul culorilor directe este dictat de impoliteţea ochiului tău. Priveşti cu imposibilitatea de-a fi tu. Schizofrenic cu propria-ţi impotenţă pshică, paranoic cu scopuri nobile, dublezi suma nefăcutelor afirmaţii prin zgomotele minţii.
Tactul neregulat, aton şi inexistent, ţi-a demonstrat amputarea auzului. Dar tu ştiai că sunetele nu mai au gust. Timpanul, ultima formă de autoprotejare, ţi-a fost extirpat.
De atunci plutesc sunetele în sensuri anarhice fără ca tu să te interesezi. Schizofrenia oricum e mută. Imaginile sunt celelalte cuvinte.
Symphonie pour un monde étrange 