Fantomele trecutului


Fiecare gând, gest, fărâmă de personalitate – ceea ce reprezintă personalitatea noastră, e clădit pe toate micile gesturi, gânduri, fapte din trecut. Iar ceea ce suntem şi facem acum ne schiţează viitorul. Dar ce se întâmplă cu cei care nu se pot desprinde din trecut şi încearcă să-l care după ei în viitor? Cei ce nu creează prin prezent viitorul?
Deshid aici un loc al celor care conştientizează că poartă fantomele ideilor, gândurilor, sentimentelor, poate răni…Unii poate aveţi fantome ca în filme care vă urmăresc, dar care poate că sunt doar trecutul în tentative de materializare. Pentru oricine crede că are fantome din trecut care-l opresc să trăiască prezentul…
Iar celor care sângerează de prea mult timp şi nu se mai închid rănile…le sugerez să lase scris aici şi cei care au trecut şi s-au cicatrizat poate că le vor da o vorbă cicatrizantă.

Sunt dintre voi cei care văd umbre; umbrele unor foste vieţi, umbrele unor foste personalităţi. Şi poate asta vă sperie, să fţti voi cei care le vedeţi. Să fiţi convinşi că nu sunteţi singurii. Cei care le văd sunt mulţi, chiar dacă le văd în interiorul trăirilor personale sau chiar dacă le văd în exterior ca proiecţie a trăirilor lor.
Pentru toţi şi pentru nimeni declar deschisă o rubrică a celor ce au fost şi care le purtăm pe umeri încă. Să lăsăm aici poverile trecutului materializate în cuvinte.

6 gânduri despre „Fantomele trecutului

  1. Ca un rac veritabil ce sunt (cu ascendent cu tot), ştiu prea bine ce înseamnă să trăieşti în trecut, să nu te poţi desprinde de lucruri ce unora li s-ar părea banale, să analizezi de mii de ori aceeaşi amintire şi să găseşti tot atâtea semnificaţii. Dar probabil cel mai dureros e faptul că nu te poţi bucura de prezent şi realizezi doar după ce ţi s-a întâmplat ceva frumos că tu chiar ai trăit acel moment, dar nu ai ştiut să te bucuri de el când acesta se derula.

    Eu păţeam asta mereu. Nu ştiam să mă bucur de prezent, tot timpul când trăiam ceva frumos mă gândeam că peste nu ştiu cât timp o să mă gândesc ce bine m-am simţit şi ratam momentul. Cel mai trist era că eram conştientă de asta, dar nu reuşeam nicicum să mă desprind de trecut. E foarte uşor să te adăposteşti în el, nu e nimic imprevizibil şi retrăieşti mereu cu intensitate momentele (sau şi mai intens, cum le trăiam eu uneori, în special momentele dureroase).

    Nu ştiu cum am reuşit să scap de asta. Poate că în mod inconştient mi-am dorit atât de mult la un moment dat să pot să mă bucur de prezent încât am reuşit. Chiar dacă mai am momente când retrăiesc momente din trecut, am învăţat să trăiesc în prezent. La urma urmei, prezentul există, îl trăiesc şi, cel mai important, îl pot modela în aşa fel încât şi viitorul să fie pe placul meu. Cred că pot să zic că eu de fapt de câteva luni am învăţat să trăiesc cu adevărat 🙂

  2. Eşti fericită dacă ai învăţat să trăieşti în prezent.

    Eu, de câteva luni, încerc, doar, să învăţ!

    Să trăiesc în prezent şi să nu mai văd viitorul aşa cum îl văd acum.

    „… prezentul există, îl trăiesc şi, cel mai important, îl pot modela în aşa fel încât şi viitorul să fie pe placul meu.”

    Interesant… M-aş înscrie şi eu la cursul acesta! 🙂

    • Odată ce ai persoana potrivită lângă tine e uşor să trăieşti prezentul şi să-ţi clădeşti viitorul cum vrei. Trebuie însă să-ţi şi doreşti cu adevărat.

      • Mi-aş permite să nu fiu de acord cu tine.

        Eu am persoana potrivită lângă mine de 15 ani şi pot spune că îmi doresc cu adevărat ca viitorul să arate într-un anumit fel.

        Dar… tu vorbeşti de perfecţiune, care, după mine, nu există.

        Pentru că suntem fiinţe umane imperfecte şi, ca urmare, facem greşeli.

        Făcând greşeli, apar probleme.

        Asta nu înseamnă obligatoriu că partenerul nu este persoana potrivită.

        Sau… cunoşti tu secretul relaţiei perfecte? Că dacă da, fac cinste cu o îngheţată!

  3. Nu e vorba de perfecţiune, e vorba de adevăr şi ceea ce putem cu adevărat să facem, dacă ne-o dorim. Nu am zis că e singura soluţie să ai persoana potrivită lângă tine, la mine asta a fost soluţia. Dar e una să fie potrivită pentru tine şi alta să fiţi potriviţi unul pentru altul. În plus, depinde ce vezi tu şi ce înţelegi tu prin persoana potrivită. Perfecţiunea nu există, dar asta nu înseamnă că nu suntem capabili să ne creăm ce viitor dorim. Dar aici lucrurile par mai complicate, deşi nu sunt.
    Cât despre relaţia perfectă, da, ştiu secretul, care de fapt nu e niciun secret. O trăiesc, am trăit-o şi o voi trăi. E la îndemâna oricui, singura problemă e că omul are chef să sufere şi îşi pune beţe în roate.

  4. Ma inscriu si eu in „maraton” cu acest trecut pe care incerc sa-l rematerializez de peste un an de zile…mult prea iluzoriu…dar e ca un rau necesar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s