Vreau să simt din nou buzele tale muşcându-mi urechea în momentele în care mă aştept cel mai puţin, iar apoi să-ţi caut înfometată gura, dar tu să te retragi ca un copil mic ce e sătul de sufocări.
Fragilitatea ta din ultimele zile îmi trezeşte tot mai mult pofta să te îmbrăţişez. Nu am nevoie de erotism sau dragoste pasională, nici măcar de cel mai mic orgasm. Doar de greutatea trupului tău pe al meu în timp ce ne dor oasele de la strânsoarea îmbrăţişării. E singurul remediu pe care ştiu să-l ofer. Eventual şi câteva săruturi simple pe buze şi pe frunte.
E o imensă durere ce-mi arde în suflet de fiecare dată când ochii-ţi sunt trişti. Nu credeam că neputinţa de a face ceva pentru tine doare atât de mult… iar lipsa ta nu face decât să amorţească durerea şi să crească sevrajul de îmbrăţisări şi săruturi cu lacrimi atârnând de colţul ochilor…
Symphonie pour un monde étrange 
i really miss you,woman!!!
sentimentele creeaza cuvinte?
@ sirenna – nu le creeaza, dar cuvintele se straduiesc sa le exprime
oraganiucul ,epiderma,,,iata iubirea in cazul asta?se stie,dupa cum spunea ibraileanu:dragostea e apropierea dintre trupuri,,,dar daca e doar un jurnal,,,merge…cu umilinta,emgenius
id ul meu e emgenius24…mi ar placea sa ne scriem pana lesinam…pana sa simt o dulceata in gat..pana sa mi se faca pielea gainii,,,pana sa mi tremure gleznele,,,pana sa ma pierd
imi pare rau, dar nu ma inscriu la astfel de sporturi 🙂