Dezbracă-mi sânii de pudicitate – vreau să-i las liberi

Să se joace sub bluze, atrăgând priviri,

Dar să aparţină mângâierilor tale, buzelor tale.

 

Dezbracă-mi şi gândurile şi dorinţele şi tot,

Doar ştii că tu eşti cheia lacătului meu interior –

Predă-mă mie, predă-mă ţie şi lumii aşa cum sunt,

Să mă cunoască goală, fără perdele enervante şi opace,

Să vadă razele soarelui prin crăpăturile corpului,

Poate aşa, camera asta gri în care trăieşte lumea, va prinde puţină culoare.

 

Dezbracă-mi pântecul – focul mocneşte încet,

Adună-te în jurul meu, sărută-mă apăsat

Şi intră în mine cu tot universul tău.

 

Sunt o zeiţă – mi-o spui şi o simt, chiar dacă nu cred în complimente,

Nu e nimic clişeu în ceea ce simţim.

Pentru noi există „fericiţi până la adânci bătrâneţe”.